PS Mihail: Efortul Dreptului Iosif şi al Fecioarei Maria de a apăra viaţa Pruncului Iisus, exemplu pentru familii[2020-12-24]de Ştefana TotorceaEpiscopul Australiei şi Noii Zeelande scrie în Pastorala de Crăciun despre efortul Dreptului Iosif şi al Fecioarei Maria de a apăra viaţa Pruncului Iisus: un exemplu pentru familia creştină. Scopul Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor a fost „să mărturisim sfinţenia Tainei Nunţii, cultivând comuniunea între părinţi şi copii şi responsabilitatea părinţilor pentru creşterea copiilor”, scrie ierarhul. Scopul Anului Omagial 2020 a fost „de a aprofunda educaţia creştină în familie dar şi în societatea în care trăim, de a păstra învăţătura creştină în familia noastră pentru ca prin educaţie creştină, trăită în comuniune, în rugăciune şi în împlinirea poruncilor, familia să devină temelia vieţii sociale iar prin naşterea de prunci, familia să devină izvor de viaţă pentru neamul nostru românesc”, afirmă Preasfinţitul Părinte Mihail. Este nevoie „ca Biserica să se roage mereu şi să atenţioneze pe fiii Ei în legătură cu ameninţările ce apar la adresa neamului omenesc. Ea luptă pentru protejarea persoanei, pentru care Cuvântul S-a în-omenit pentru ca prin har să îl îndumnezeiască pe om”, adaugă ierarhul. De asemenea, prin comemorarea filantropilor ortodocşi români în Anul Omagial 2020, „Biserica Ortodoxă Română a dorit să păstreze amintirea celor care au susţinut naţiunea, poporul şi Biserica, rugându-se pentru odihna sufletelor lor, şi totodată, arătând lucrarea lor să îndemne pe contemporani la susţinerea filantropiei creştine în zilele noastre”, transmite părintele episcop. „Sărbătoarea Naşterii Domnului este un prilej binecuvântat de a fi aproape de bătrâni şi de persoanele izolate, de familiile descurajate şi lipsite de ajutor şi de toţi fraţii noştri care au nevoie de o faptă creştinească şi de un cuvânt de mângâiere. Iar faptele de milostenie şi ajutorare să le facem cu dragoste, ca mărturie a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni”, îndeamnă ierarhul. El mai scrie despre provocarea pandemiei: „Mulţi oameni au murit, alţii sunt în pericol de moarte iar unii sunt în spitale sub îngrijirea medicilor sau izolaţi în casele lor. Pericolul încă este ridicat şi pentru cei sănătoşi, fapt pentru care vă îndemnăm la solidaritate frăţească şi creştinească”. „Sănătatea şi viaţa oamenilor fiind în pericol, este necesar să ne rugăm mai mult şi să îi ajutăm pe cei care se află în suferinţă. Totodată, să protejăm viaţa celor de lângă noi prin păstrarea şi respectarea normelor de protecţie şi a îndrumărilor pe care le recomandă specialiştii şi doctorii din spitale”, scrie Episcopul Australiei şi Noii Zeelande. Australia a avut aproximativ 28.000 de cazuri de Covid-19 şi 908 decese (majoritatea, 905 la număr, în căminele pentru vârstnici din Melbourne). Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în statele New South Wales şi Victoria. La Melbourne se găseşte şi catedrala românilor ortodocşi din Australia. Până la 27 octombrie, slujbele religioase din statul Victoria au fost limitate la 150 de participanţi în interior şi 300 în aer liber. La începutul lunii noiembrie s-a înregistrat primul week-end cu zero cazuri de Covid-19. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 616, Ultimul acces: 2026-06-24 10:06:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1