Moş Crăciun a venit la copiii care s-au născut cu ajutorul centrelor de sprijin în criza de sarcină - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Moş Crăciun a venit la copiii care s-au născut cu ajutorul centrelor de sprijin în criza de sarcină

[2020-12-24]
de Ştefana Totorcea

Campania „Fii tu Moş Crăciun”, organizată de Studenţi pentru viaţă, a oferit daruri copiilor care s-au născut cu ajutorul centrelor de sprijin în criza de sarcină ale Asociaţiei pentru sprijinirea femeii însărcinate şi a familiei: Centrul Sf. Alexandra Împărăteasa şi Centrul Sf. Împărăteasă Elena din Bucureşti.
„Anastasia – o lună, David – 1 an şi o lună, Tatiana – 2 ani. În timp ce scriam aceste nume pe cutiile cu daruri, m-am gândit că trăim o mare minune”, a scris Alexandra Nadane, Directorul Executiv al asociaţiei care a înfiinţat cele două centre.
„Moş Crăciun a ajuns anul acesta să ofere daruri unor copii care s-au născut datorită sprijinului dumneavoastră! De fiecare dată când aţi trimis un mesaj de încurajare, de fiecare dată când aţi venit la unul dintre centre sau aţi trimis o donaţie, aţi redat speranţa unor femei în criză de sarcină şi le-aţi ajutat să primească cu bucurie naşterea copilului”, a adăugat ea.
„O parte dintre aceşti copii se bucură anul acesta de primul lor Crăciun. Hristos Se naşte în inimile dumneavoastră pentru că aţi ajutat alte inimi să bată şi să se bucure de viaţă!”, a afirmat Alexandra Nadane într-un mesaj postat pe blogul Centrului Sf. Împărăteasă Elena, înfiinţat în timpul pandemiei.
„Se încheie un an dificil. Unii dintre noi au conştientizat cât de vulnerabili sunt în faţa riscului de a pierde stabilitatea, sănătatea sau chiar viaţa. Însă conştientizarea fragilităţii ne-a învăţat o lecţie importantă: sprijinindu-ne unii pe alţii vom depăşi mai uşor dificultăţile”, a precizat Alexandra Nadane.
„Fiind alături de cei aflaţi în nevoie, devenim mâini întinse ale iubirii lui Dumnezeu către ceilalţi şi dobândim multă bucurie.”
„Dincolo de statistici sunt mamele care au primit puterea de a duce sarcina la bun sfârşit”, a exokicat ea. „Copiii lor vor creşte, vor ajunge mari. Îşi vor aduce contribuţia la dezvoltarea societăţii şi vor fi recunoscători celor care i-au sprijinit să se nască – dumneavoastră!”
„Eforturile noastre sunt mici faţă de nevoile reale existente în România, dar nădăjduim să contribuim prin muncă continuă la dezvoltarea programelor de sprijin pentru femeile în criză de sarcină. Vă rugăm să sprijiniţi în continuare aceste demersuri. Vă mulţumim pentru tot ce faceţi în sprijinul vieţii!”, a încheiat ea.
Scurt raport de activitate a centrelor asociaţiei în anul 2020:
un centru nou deschis – Centrul de consiliere şi informare „Sfânta Împărăteasă Elena”;
dezvoltarea Centrului de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”;
2.000 de ore gratuite de consiliere psihologică şi terapie;
1.800 de ore gratuite de asistenţă socială;
3 grupuri de suport pentru femei însărcinate;
cursuri de alăptare, cursuri pentru creşterea şi îngrijirea copilului;
webinarii pentru părinţi;
sprijin material de urgenţă în valoare de 40.000 RON;
organizarea unei conferinţe naţionale;
webinarii lunare gratuite pentru cei care lucrează în centrele de sprijin din ţară.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 623, Ultimul acces: 2026-06-21 18:09:37