Caritas Eparhial Oradea: Surprize pentru cei mai mici - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Caritas Eparhial Oradea: Surprize pentru cei mai mici

[2020-12-24]
Odată cu trecerea anilor şi cu dezvoltarea, în cadrul Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, a unor servicii sociale care să răspundă cât mai eficient nevoilor comunităţii căreia ne adresăm, am învăţat – fiecare dintre noi – că cel mai important este să fim alături de cei care fac primii paşi importanţi în viaţă şi în societate. În aceste momente ale acestui an deloc uşor, o modalitate de a rămâne cât mai aproape de micuţii care frecventează Centrul de tip After-school de la Ioaniş a fost să redevenim „ajutoarele lui Moş Crăciun”. Şi câte emoţii, câtă răbdare şi câtă bucurie am simţit şi noi, în această ipostază, pregătind surprizele pentru cei mai energici şi cei mai iscusiţi dintre beneficiarii asociaţiei!

Sunt copiii care, poate, îşi amăgesc, în sinea lor, limitele de acasă scriind Moşului, sperând să nu fie „uitaţi”; sunt şcolari, pentru că sunt motivaţi să nu abandoneze, ci să frecventeze şcoala şi să vină la doamnele de la centrul nostru, pentru a-şi aprofunda noţiuni care, pe alţii, îi sperie într-atât încât renunţă la şcoală. Sunt neputinţele părinţilor de a le asigura constant mici bucurii şi câte ceva din lista pentru „mai târziu” sau „altă dată”, pentru că „acum nu se poate”… Deşi a lipsit magia din alţi ani, când ascultam poezii şi cântece pregătite temeinic cu mult timp înainte, în acest an a fost cu atât mai surprinzător pentru micuţii noştri. Au primit, în cadru restrâns, din mâinile doamnelor: dulciuri (ciocolată, napolitane, biscuiţi, pufuleţi, bomboane) au primit multe fructe de sezon (portocale, banane, mandarine), rechizite şi, mai ales, au primit încălţăminte pentru sezonul rece, fiecare cadou fiind personalizat, conform nevoii fiecărui copil. Sunt ghetuţele care le poartă paşii pe uliţele satului, sunt ghetuţele pe care, probabil, fraţii şi surorile mai mici le vor curăţa, anul viitor, în aşteptarea lui Moş Nicolae…
Au primit, nu au fost „uitaţi” şi cu atât mai deosebit este faptul că, în acest an pandemic, Moş Crăciun a continuat să existe şi pentru ei! Fără serbare, fără pregătiri suplimentare pentru sosirea Moşului… Mai presus de orice, copiii au bucuria de a avea cadouri pentru EI – neştiind că tocmai ei sunt aceia care aduc lumină în vremurile mohorâte pe care le trăim, sunt speranţa zilei de mâine, în educaţia cărora trebuie să investim şi în care trebuie să credem! Bineînţeles că aceste cadouri nu ar fi fost posibile fără „ajutoarele lui Moş Crăciun” şi, aşa cum se cuvine, mulţumim Marianei Tincău (Asociaţia pentru Dezvoltarea şi Sprijinirea Noii Generaţii Sophianum), lui Mircea Ciordaş şi Mădălinei Sarca, dorindu-le un Crăciun binecuvântat şi un An Nou mai bun! (Teodora Boda, asistent social practicant, pentru EGCO.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 675, Ultimul acces: 2026-06-24 10:58:34