Gândurile tinerilor NEPSIS din Parohia Cirič, Italia. În timpul pandemiei, au citit şi discutat Noul Testament[2020-12-18]de Ştefana TotorceaParohia Sf. Ap. şi Ev. Matei – Cirič din Episcopia Italiei a încheiat săptămâna trecută un proiect catehetic important: din aprilie şi până în decembrie, ei au citit zilnic câte două capitole din Noul Testament, pe care apoi le-au discutat cu părinţii parohiei la întâlnirile săptămânale. Acestea au avut loc la biserică sau online, în funcţie de restricţiile existente. Ca materiale de studiu, parohia le-a dăruit tinerilor câte un exemplar din Noul Testament şi „Agenda/Diario pentru tine!ri 2020/2021”, editată de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, unde şi-au notat întrebările sau anumite citate. Gabriel, 17 ani: „La finalul acestui proiect mi-am dat seama că ştim foarte puţin despre credinţa noastră, că-L cunoaştem foarte puţin pe Dumnezeu. Citind Sfintele Evanghelii am înţeles că acestea se completează şi că nu se repetă, în totalitate. (…) Din epistole am aflat multe învăţături legate de modul cum trebuie să ne comportăm noi, creştinii. …din Faptele Apostolilor am înţeles ce înseamnă adevărata misiune. Cum oboseala sau frica, de ceea ce ţi s-ar putea întâmpla propovăduindu-L pe Dumnezeu, pot fi învinse cu ajutorul Lui.” „Am pornit la acest drum cu învăţăturile părinţilor duhovniceşti, care ne recomandă să lecturăm zilnic câte două capitole din Noul Testament”, a explicat Părintele Paroh Ioan Haba de la Biserica Sf. Ap. şi Ev. Matei – Cirič. Denisa, 16 ani: „În aceste luni am observat cât este important să citeşti zilnic câte 2 capitole din Noul Testament. Am învăţat să îmi fac timp pe parcursul zilei pentru cele duhovniceşti şi să nu mai caut tot felul de scuze.” „Cu siguranţă nu le-a fost uşor deoarece, pe lângă înţelegerea mesajului textului sacru au avut de depăşit şi dificultăţile lingvistice. Noi am citit scrierile neotestamentare în limba română, iar ei studiază la şcoală în limba italiană”, a spus el. Pavel, 14 ani: „A fost un proiect bine-venit deoarece, în particular, nu cred că aş fi reuşit să citesc în mod constant şi să aprofundez anumite teme. Sfintele Evanghelii rămân pentru mine scrierile cele mai profunde.” Astfel, proiectul a fost o ocazie în plus de a le consolida cunoştinţele de limba română. Ionela, 18 ani: „Am rămas în minte cu faptul că Dumnezeu este iubire şi că noi dacă dorim să ne mântuim trebuie să ne iubim.” „Dacă ar fi să fac o ierarhie, cred că au fost impresionaţi de profunzimea cuvintelor Mântuitorului, adică de Sfintele Evanghelii. În ceea ce priveşte epistolele, acestea i-au captivat prin sfaturile practice pe care le oferă”, a adăugat parohul. Anastasia, 14 ani: „Mi-a plăcut mult acest proiect deoarece eu începusem singură să citesc Noul Testament. Din această cauză nu reuşeam să înţeleg anumite cuvinte, citate. … Aş reciti Noul Testament nu numai o data, chiar de mai multe ori. După sărbătorile de iarnă mi-am propus să-l reiau. Mi-ar plăcea să mai citim ceva împreună.” Adesea, la un anumit verset stătea şi câte o oră pentru a le răspunde la întrebări. Alessandro, 17 ani: „La final de proiect gândul meu este de a-L ruga pe Dumnezeu să-mi ajute să mai citesc încă o dată Noul Testament. Mi-au plăcut mult Sfintele Evanghelii.” Unii tineri au apelat la ajutorul părinţilor pentru a înţelege anumite cuvinte şi astfel s-au apropiat şi părinţii lor de Sfânta Scriptură. Norina, 17 ani: „Cred că m-a ajutat mult citirea Noului Testament … Voi continua să-l citesc deoarece cred că este cea mai adâncă învăţătură la care pot avea acces oricând.” Davide, 14 ani: „Am rămas cu multe învăţături din Sfintele Evanghelii, Epistola către Evrei şi Faptele Apostolilor. Am învăţat multe lucruri care cred că mă vor ajuta în viaţă.” Următorul proiect va avea în vedere o serie de cateheze care să explice Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 626, Ultimul acces: 2026-06-23 18:45:56
|
Timp total: 0.03s...
[]:1