Biserica şi familia, cei mai importanţi factori în recuperarea consumatorilor de droguri - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Biserica şi familia, cei mai importanţi factori în recuperarea consumatorilor de droguri

[2020-12-17]
de Ştefana Totorcea

Poliţia Română a identificat anul acesta 12 noi substanţe psihoactive pe piaţa drogurilor din România, care nu a fost afectată de pandemie. Ministerul de Interne se luptă cu fenomenul, dar implică şi societatea civilă, iar Biserica nu lipseşte din acest efort. Studiile arată că dependenţii care caută ajutor la Biserică au cele mai mari şanse de salvare. La fel şi cei care au familia aproape.
Protoieria Sector 4 din Capitală desfăşoară din 2019 un parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a Ministerului Afacerilor Interne. Clerici tineri şi implicaţi în activităţile de tineret participă la formările organizate de agenţie.
Părintele Vlad Mîndru, slujitor la Biserica Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, din Sectorul 4 al Capitalei, a fost unul din beneficiarii acestor sesiuni de formare. El s-a confruntat cu mai multe cazuri de consum de droguri. „Până acum nu am întâlnit un final fericit”, spune el. „Un fost coleg de liceu a murit din cauza aceasta.”
Cine ajunge să consume droguri?
Cei care devin consumatori sunt adesea persoane cu suflet foarte sensibil şi deosebit de emotive. Adesea aleg această cale pe fondul destrămării sau disfuncţionalităţii familiilor, explică Părintele Vlad Mîndru.
„Spre deosebire de alte păcate, în consumul de droguri consumatorul este el însuşi victimă”, spune el. „Odată ce s-a instalat dependenţa, nu se mai pot opri. Ajung să consume nu intenţionat, pentru că vor, ci pentru că nu mai pot altfel.”
De aceea, au nevoie să fie abordaţi altfel decât cei care fac răul cu intenţie. O mare problemă la ei este că se simt foarte nesiguri, nu mai au încredere în nimeni, nu pot rămâne angajaţi nicăieri într-un serviciu şi se izolează de lume.
Dar chiar şi în această însingurare ajung să le facă mult rău apropiaţilor. „Consumul de droguri este o problemă comunitară, nu individuală”, afirmă Părintele Vlad Mîndru.
„Coeziunea familiei e absolut esenţială”
De aceea, familia şi comunitatea sunt esenţiale în recuperarea din dependenţa de droguri.
„Există un studiu important şi un exemplu de bună practică în Islanda. Această ţară a avut la un moment dat o mare problemă: 30% din tinerii lor consumau droguri”, povesteşte Părintele Vlad Mîndru.
Islanda are trei luni pe an în care lumina zilei străluceşte şi pe timp de noapte, iar oamenii sunt foarte distanţi, ceea ce se răsfrânge şi în relaţiile dintre părinţi şi copii.
„Au făcut o cercetare sociologică amplă şi au constatat că cei care aveau cel puţin o activitate împreună cu familia la sfârşit de săptămână renunţau mai uşor la consumul de droguri”, povesteşte părintele.
Atunci autorităţile au făcut o campanie prin care au sfătuit familiile să aibă activităţi cu copiii cel puţin o dată pe săptămână. „Coeziunea familiei e absolut esenţială”, spune părintele Vlad Mîndru.
De asemenea, deoarece consumul de droguri este o activitate foarte mult influenţată de anturaj, părinţii au fost sfătuiţi să nu le mai permită copiilor şi adolescenţilor să iasă seara neînsoţiţi de un adult.
Studiu: Biserica, cea mai bună cură de dezintoxicare
Experţii ANA le relatează preoţilor participanţi la formările lor despre o cercetare referitoare la consumul de droguri realizată de Universitatea din Bucureşti.
Una dintre concluzii a fost că cea mai mică rată a consumului de droguri se înregistrează în rândul copiilor crescuţi în familii care frecventează Biserica.
Studiul a mai constatat că cea mai bună rată de reuşită a dezintoxicării se înregistrează la consumatorii care se apropie de Biserică.
„Astfel, familia şi Biserica sunt factorii esenţiali care previn şi totodată opresc consumul de droguri”, concluzionează părintele.
„Consumatorii ajung la Biserică pentru că au nevoie de altceva decât le pot oferi psihologii şi poliţiştii”, spune Părintele Vlad Mîndru. „Perspectiva noastră este total diferită, pentru că încercăm să-i înţelegem, să le oferim o mână întinsă fără să-i judecăm absolut deloc.”
„Trebuie să înţelegem că, după o scurtă perioadă, de la început, absolut toţi consumatorii regretă faptul că ei consumă”, explică părintele.
„Apoi se împart în două: cei cărora nu le pasă, nu au motivaţie de a lupta, şi cei care vor să iasă. Dintre aceştia, unii ajung la biserică şi au nevoie de cineva cu multă răbdare”, continuă el. „Pentru că ei au nevoie nu de ceva fizic, ci de sprijin sufletesc.”
Sfaturi pentru tineri
Părintele le oferă două sfaturi importante tinerilor. Primul este să evite orice contact cu drogul sau cu anturajele în care acesta se consumă.
„Drogul produce daune sistemului nervos de la primul consum, acţionează de prima dată. Şi, pentru că îţi dă o stare ca nimic altceva, se va instaura adicţia psihologică. Ea te face să-ţi doreşti mai mult”, adaugă el.
„Însă, odată devenit consumator, rămâi consumator pe viaţă. Chiar dacă te-ai lăsat, oricând poţi reveni”, avertizează el.
De aceea trebuie evitată orice atingere de aceste substanţe şi orice amestec cu anturaje care favorizează consumul lor.
Al doilea sfat al părintelui este ca tinerii, chiar dacă se feresc de anturajele toxice, totuşi să nu le întoarcă spatele celor pe care îi bănuiesc că se apropie de droguri. „Tocmai izolarea îi face victime sigure”, spune el.
Dar în acest proces de a le fi alături consumatorilor au neapărat nevoie de ajutoare: părinţii, mentorii, profesorii, comunitatea.
De asemenea, tinerii trebuie să anunţe imediat profesorii sau poliţia dacă sesizează prezenţa unui posibil racolator în şcoala sau anturajul lor. „În general, consumatorii sunt şi distribuitori care încearcă să-i racoleze pe alţii, fiindcă au nevoie de bani. Pot fi foşti elevi care dau târcoale şcolii sau alţii asemenea”, spune Părintele Vlad Mîndru.
Cursurile oferite în cadrul parteneriatului încheiat de Protoieria Sector 4 din Capitală şi Agenţia Naţională Antidrog (ANA) i-au fost foarte utile părintelui. „Avem acces la date care nu sunt accesibile prin cărţi, sunt practice. Învăţăm să descoperim şi să consiliem consumatorii.”
În baza parteneriatului, preoţii din protoierie au întâlniri periodice, schimburi de informaţii şi bune practici cu experţii ANA, participă la cursuri de formare, primesc date actualizate şi realizează, în cooperare cu ANA, campanii de informare a tinerilor cu privire la problema consumului de droguri.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 647, Ultimul acces: 2026-06-23 18:45:40