Au plecat la Domnul: 20 de oameni de care ne-am despărţit în 2020 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Au plecat la Domnul: 20 de oameni de care ne-am despărţit în 2020

[2020-12-16]
de Sorin Ioniţe

Anul care se încheie a fost unul foarte dificil, în care pandemia de coronavirus a avut 1,6 milioane victime. Din cauza noii boli, dar nu numai, mulţi slujitori ai altarelor, printre care ierarhi şi mari duhovnici s-au stins în 2020.
Privind în urmă, nu putem uita că şi în 2020 creştinismul a fost cea mai persecutată religie. Potrivit statisticilor Open Doors, opt creştini au fost ucişi în fiecare zi pentru credinţa lor la nivelul întregii lumi.
Iată câţiva dintre oamenii de care ne-am despărţit în acest an:
Primele zile ale anului au îndoliat Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război: în data de 15 ianuarie şi-a pierdut preşedintele, Marin Dragnea, „un general credincios şi un român patriot”.
Luna martie a adus o veste tristă pentru obştea Mănăstirii Techirghiol care şi-a pierdut stareţa, stavrofora Semfora Gafton, în vârstă de aproape 98 de ani, dintre care 76 i-a petrecut în slujirea monahală.
În aprilie, trecerea la Domnul a părintelui profesor Mircea Basarab avea să-i întristeze pe credincioşii români din München, precum şi pe studenţii sau elevii săi.
În luna mai, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, l-a pierdut pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen care a fost infectat cu Covid-19.
La puţin timp, în iunie, Prof. Constantin Pavel, „marele inginer constructor al Catedralei Naţionale”, avea să treacă la cele veşnice.
Apoi Ieromonahul Iacob Savin, ultimul duhovnic al Părintelui Cleopa Ilie, s-a stins din viaţă, la mijlocul lunii iulie.
Părintele Boris Bobrinskoy, figură proeminentă a teologiei ortodoxe din Franţa şi de pretutindeni, fost profesor şi decan al Institutului de Teologie Ortodoxă Saint Sčrge din Paris, a plecat la Domnul în data de 7 august.
Câteva zile mai târziu, s-a stins din viaţă părintele arhimandrit Laurenţiu Popa, stareţul Mănăstirii Stânişoara.
O altă pierdere pentru domeniul teologic a fost moartea academicianului Emilian Popescu, în data de 25 august.
Medicina românească a suferit o pierdere importantă prin plecarea medicului neurolog Ovidiu Băjenaru, în urma infectării cu noul coronavirus, în data de 3 septembrie.
În 23 septembrie, Părintele Radu-Cosmin Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timişoara, avea să se stingă la vârsta de numai 37 de ani în urma infectării cu Covid-19.
O altă victimă a coronavirusului a fost şi Părintele Profesor Constantin Muha, Directorul Seminarului Teologic din Dorohoi. A plecat la cele veşnice în data de 15 octombrie, la vârsta de 52 de ani.
Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru avea să treacă la Domnul în data de 30 octombrie. Ierarhul în vârstă de 82 de ani a fost internat în spital data de 06 octombrie fiind testat pozitiv la Covid-19. Pneumonia cauzată de această infecţie i-a cauzat decesul.
Luna noiembrie a început cu o veste tristă din Mitropolia Banatului. În 2 noiembrie, Stareţul Mănăstirii Partoş, Părintele Varlaam Almăjanu, a murit în urma infectării cu coronavirus, la vârsta de numai 42 de ani.
În 15 noiembrie, a trecut la Domnul Arhim. Ghelasie Ţepeş, ctitorul şi stareţul Mănăstirii „Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” de la Sighişoara.
Prof. Ioan-Alexandru Oproiu, „mare medic şi bun credincios român” avea să îndolieze din nou lumea medicală din România plecând la cele veşnice în data de 16 noiembrie.
Pe 20 noiembrie, Patriarhul Irineu al Serbiei a plecat la Domnul fiind răpus de Covid-19.
Ziua Naţională venea cu o veste tristă pentru Academia Română: a părăsit această lume cercetătorul Gabriel Ştrempel, istoric şi filolog. El şi-a dedicat viaţa studiului operelor lăsate de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Mănăstirea Floreşti avea să-l piardă pe Părintele Irineu Bocâncă, în data de 11 decembrie.
În data de 13 decembrie, Părintele Mihail Băcescu, duhovnicul Mănăstirii Pasărea s-a mutat la Domnul, şi el infectat cu coronavirus, dar având şi alte afecţiuni.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 639, Ultimul acces: 2026-06-23 18:45:28