A treia cateheză din Advent a PS Iosif Păuleţ, în parohia „Sfântul Padre Pio”[2020-12-18]Miercuri, 16 decembrie 2020, în biserica „Sfântul Padre Pio”, din localitatea Valea Lupului, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a celebrat Sfânta Liturghie şi a susţinut cea de-a treia cateheză din timpul Adventului, dedicată profetului Ieremia, mărturisitor al speranţei. Liturghia şi cateheza au fost transmisă în direct de ERCIS Media. Întâlnirea a început cu rugăciunea Vesperelor, urmată de recitarea Rozariului, timp în care Preasfinţitul a spovedit credincioşii care au profitat de acest moment pentru a-şi mărturisi păcatele, dar şi pentru a-l simţi mai aproape pe Episcop.În cadrul Sfintei Liturghii, începutul novenei de Crăciun a amplificat emoţia aşteptării pe care timpul Adventului o oferă şi o educă. Mai mult decât oricând, anul acesta am făcut experienţa tangibilă a aşteptării unei salvări, a unei soluţii la pandemia care ne împovărează. Prin scrisoarea pastorală şi prin catehezele şi prin apropierea sa, Preasfinţitul ne-a oferit posibilitatea să convertim această aşteptare în speranţă creştină, prin care să ne punem încrederea mai mult în Domnul şi să ne eliberăm de prezumţia neputincioasă a planurilor şi a strategiilor omeneşti. În ciuda situaţiei critice prin care trece localitatea noastră, credincioşii au umplut biserica, respectând distanţa şi normele de prevenţie, doritori să culeagă un cuvânt de încurajare şi să trăiască bucuria unei comuniuni, care trece dincolo de limitele izolării, la care suntem parcă condamnaţi. La predică Preasfinţitul ne-a îndemnat să nu ne „scandalizăm” de Cristos, de aparenta sa neputinţă în faţa acestei pandemii, ci să descoperim lucrarea sa de vindecare, de „natură spirituală”, care atinge şi ne tămăduieşte sufletul. Nici o boală nu este mai periculoasă decât cea a sufletului şi pe aceasta a venit să o vindece Mântuitorul. În cateheza, care a urmat după Sfânta Liturghie, Episcopul a prezentat exemplul de trăire a speranţei în viaţa şi cuvintele profetului Ieremia. „Profet al nenorocirii”, care denunţă idolatria şi relele poporului în vremurile de aparentă prosperitate, Ieremia devine „profet al speranţei”, pentru poporul distrus de suferinţa exilului. Ieremia nu doar vorbeşte despre speranţă, ci acţionează prin gesturi edificatoare (cumpără un teren, când poporul este constrâns să abandoneze ţara). După cateheză a urmat un moment de reflecţie personală, în acordurile unei melodii de Advent, interpretată la orgă de dascălul Ştefan Andrici şi la trompetă de Eduard Mihăilă. Apoi comunitatea s-a deschis şi a intrat în dialog cu Episcopul, dând mărturie, punând întrebări şi cerând sfaturi pentru a înţelege şi a trăi mai bine speranţa creştină, în aceste vremuri tulburi. În încheiere, după mulţumirile aduse Preasfinţitului şi comunităţii, ne-am rugat un psalm al speranţei, Psalmul 62, care ne-a amintit: „Nu vă încredeţi în violenţă şi nu vă puneţi nădejdea în jaf; chiar dacă ar fi să curgă bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele!… Numai în Dumnezeu îşi află odihna sufletul meu, de la el îmi vine mântuirea.” Purtând în suflete binecuvântarea apostolică oferită de Preasfinţitul, ne-am întors la casele şi la treburile noastre, care sunt acum mai puţin apăsătoare, pentru speranţa pe care ştim să o recunoaştem şi să o trăim în ele! Mulţumim, Preasfinţite! (Parohia Valea Lupului pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 674, Ultimul acces: 2026-06-23 18:44:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1