Tiziano Lorenzin: Cântarea Cântărilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Tiziano Lorenzin: Cântarea Cântărilor

[2020-12-19]
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului cartea „Cântarea Cântărilor”, autor Tiziano Lorenzin, traducere pr. Eugen Blăjuţ OFMConv. Cartea apare în format 14×20 cm, are 178 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria „Sfântul Anton de Padova” din Roman (sau online www.serafica.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 18 lei.

Am putea spune că noua apariţie editorială este una „cu greutate”, întrucât autorul – doctor docent în teologie sacramentală, profesor, biblist franciscan şi participant la traducerea Bibliei în limbajul actual, tratează probabil cea mai cunoscută scriere din Vechiul Testament, din mai multe perspective. În acest fel, se evită capcana în care au căzut mulţi autori contemporani care s-au aplecat asupra Cântării Cântărilor, şi anume aceea de a o restrânge la o simplă colecţie de cântece de iubire. Tiziano Lorenzin demonstrează, în paginile de faţă, că această carte – emblematică pentru Vechiul Testament – are un mesaj mult mai profund decât un cântec de dragoste.
În interpretarea acestei scrieri autorul foloseşte, cu o naturaleţe care îl face să fie înţeles de profani şi de autorii de gen deopotrivă, trei instrumente: observaţia, interpretarea şi actualizarea. Dacă observaţia trasează linii generale cu privire la versetele biblice, interpretarea fragmentelor e una extrem de complexă, şi totuşi, simplă (nu simplistă). Aici sunt folosite trei mecanisme de interpretare: lectura textului (o analiză morfo – sintactică a fiecărui vers), lectura intertextuală şi lectura creştină. Dacă lectura intertextuală are rolul de a da autenticitate scrierii, prin raportarea la indici geografici identificabili în Israelul antic şi la scrieri anterioare (Geneză, Profeţi), lectura creştină realizează continuitatea Vechiului Testament în Noul Testament şi în Biserica zilelor noastre.
Astfel, se realizează o consistenţă a textului uşor de intuit: dialogul (considerat primar) iubit – iubită devine o alianţă între Dumnezeu şi noul Israel, care se concretizează în promisiunea lui Cristos de a mântui Biserica creştină. Ultimul instrument (aparent insignifiant şi plasat în finalul fiecărui capitol) coagulează viziunea autorului şi redă Cântării Cântărilor caracterul de actualitate: iubirea dintre bărbat şi femeie e, de fapt, alianţa lui Dumnezeu cu noul Israel (metaforă a omului nou), care nu se împlineşte decât în promisiunea lui Cristos de mântuire a Bisericii Sale.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 794, Ultimul acces: 2026-06-23 18:44:27