TVR acasă la eroii din Ireşti: Lecţia de caracter a Părintelui Ionel Miron şi a copiilor din parohia sa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

TVR acasă la eroii din Ireşti: Lecţia de caracter a Părintelui Ionel Miron şi a copiilor din parohia sa

[2020-12-14]
de Ştefana Totorcea

Cea mai recentă ediţie a emisiunii România veritabilă de la TVR a prezentat povestea corului Parohiei din Ireşti, judeţul Vrancea, sacrificiul făcut de Parohul Ionel Miron şi Preoteasa Paraschiva şi caracterul uimitor al copiilor din parohie. Deşi provin din familii foarte sărace şi muncesc mult acasă, de Crăciun copiii nu tânjesc după obiecte, ci după părinţii pe care greutăţile i-au alungat din viaţa lor.
„Când a fost transferat la cerere în Parohia din Ireşti, preotul vrâncean Ionel Miron nu şi-a imaginat că va avea de restaurat nu numai biserica, ci şi suflete tinere, părăsite şi uitate prin cătune chiar de părinţii lor”, a povestit realizatoarea Cristina Şoloc.
„Copiii de la Ireşti au învăţat să creadă în ei (…). Corul a devenit familie, iar chitara pasiune.”
„Venirea părintelui Ionel Miron la Parohia din Ireşti a însemnat colacul de salvare pentru 80% din copiii satului. Prin asociaţia bisericii, primesc mâncare, haine, rechizite, servicii medicale şi mai ales dragoste”, a mai afirmat realizatoarea în reportajul prezentat la TVR.
Foto credit: Facebook / Cristina Şoloc
Povestea corului este una a jertfei totale: parohul îşi donează pentru copii salariul pe nouă luni, iar alte trei luni lucrează ca ghid în Ţara Sfântă, pentru a-şi întreţine soţia, pe Preoteasa Paraschiva, şi cei patru copii.
Corul a devenit familia lor extinsă. Şi-au dedicat întreaga pricepere acestuia şi, pentru a putea primi donaţii pentru copii, au creat Asociaţia „Sf. Ecaterina – Cel ce dă lui îşi dă!”
Preoteasa spală şi calcă personal costumele populare pe care copiii le poartă la concerte, le pregăteşte masa copiilor şi le oferă un umăr pe care să plângă. Până şi chitara pe care şi-o cumpărase din primii ei bani a dăruit-o corului.
Preoteasa Paraschiva are în palmares medalii europene şi mondiale la sport de performanţă, dar sacrificiul cerut de viaţa de familie şi slujirea de preoteasă i se pare o provocare mult mai mare:
„Vă spun că mai grea este viaţa de familie şi de preoteasă!”, a declarat ea.
Foto credit: Facebook / Cristina Şoloc
Carmen, solista corului, a spus că această activitate a ajutat-o să se dezvolte, iar comunitatea închegată în jurul parohiei reprezintă un sprijin în plus pentru copiii care, deşi muncesc foarte mult, ajung şi la repetiţii. „Încercăm să fim uniţi”, a declarat tânăra.
Iasmina, membră a corului, are 14 ani şi locuieşte în cel mai îndepărtat cătun din sat. După ce mama a părăsit familia, programul zilnic al fetei începe la 06:00 dimineaţa, când face mâncare pentru tatăl ei, pentru cei doi fraţi şi ceilalţi ciobani. La 08:00 se duce să prepare caşul.
Seara la stână vin lupii şi urşii. „Aseară au venit aici. Nu mi-e frică, pentru că am lanternă. Este un girofar şi se vede până în deal. Avem şi câinii, care sunt legaţi acum”, a povestit adolescenta.
Iasmina, 14 ani, îi povesteşte Cristinei Şoloc cum munceşte la stână alături de familie. Foto credit: Facebook / Cristina Şoloc
La cor „e ca un fel de refugiu. După ce stau acasă şi fac treabă, e o relaxare să mă duc acolo”, a spus alt adolescent, Laurenţiu. „În vacanţă îl mai ajut pe tata la treabă: cu lemne, cu fânul, cu capre, dau mâncare de fiecare dată la iepuri”.
Şi Laurenţiu are o durere în suflet: „Tata şi cu mine facem mâncare amândoi. Mama e plecată la Bârlad de doi ani. Este cu un om împreună”, a afirmat el cu simplitate.
Laurenţiu are cinci fraţi şi locuieşte în condiţii extrem de modeste. Întrebat ce-şi doreşte de Crăciun, el a ignorat semnele disperate ale fratelui mai mic, care arăta spre televizor, şi a spus: „Ce să-mi doresc? Să fim sănătoşi!”
În situaţii similare se află cei mai mulţi copii din cor. Povestea lor pune în evidenţă nevoia de programe de sprijin pentru familiile numeroase.
Părintele şi preoteasa sprijină personal cu tot ce pot aceste familii, dar fac apel şi la susţinerea celor cu posibilităţi materiale. Totul va fi investit în dezvoltarea unor tineri care învaţă să pornească în viaţă.
Corul Parohiei din Ireşti a fost înfiinţat în 2014 şi a devenit cunoscut în 2018, când a apărut într-un concurs televizat cu un cântec despre românii care părăsesc ţara şi despre dorul de România.
Pentru donaţii
Asociaţia Sfânta Ecaterina-Cel ce dă lui îşi dă !
Conturi
RO77BTRLRONCRT0483125201 (RON)
RO27BTRLEURCRT0483125201 (EUR)
RO31BTRLUSDCRT0483125201 (USD)
RO31BTRLGBPCRT0483125201 (GBP)
SWIFT: BTRLRO22
CUI: 40641225
Sediu social: Focşani, Strada Cernei, Nr. 37, Judeţul Vrancea

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 786, Ultimul acces: 2026-06-24 09:41:23