Sf. Spiridon inspiră la fapte bune parohia gălăţeană care îi poartă numele, spune IPS Casian[2020-12-12]de Ştefana TotorceaÎnaltpreasfinţitul Părinte Casian a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la hramul Bisericii Sf. Spiridon din Galaţi. În omilia sa, Arhiepiscopul Dunării de Jos a afirmat că sfântul inspiră la fapte bune preoţii şi voluntarii parohiei. Aceştia au oferit de hram daruri de 27.000 de lei. „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, păstor blând şi smerit, a unit multa rugăciune cu multa preocupare pentru binele păstoriţilor săi, ajutându-i la boli, la necazuri, la suferinţe şi, în acelaşi timp, chemând ajutorul, puterea şi harul lui Dumnezeu pentru a vindeca mulţi bolnavi din timpul său ca şi în timpul nostru de astăzi”, a spus ierarhul în omilia sa. Sfântul „cheamă credincioşi la icoana sa făcătoare de minuni pentru rugăciune, reculegere şi întărire sufletească şi trupească (…) mai ales acum în timp de încercare, în pandemie”, a adăugat părintele arhiepiscop. El a menţionat şi lucrarea social-filantropică a parohiei gălăţene care poartă numele sfântului. Inspiraţi de faptele bune ale acestuia, preoţii şi voluntarii parohiei desfăşoară acţiuni de sprijin pentru persoanele vulnerabile, în cadrul Asociaţiei Multifuncţionale Filantropice „Sfântul Spiridon” – Galaţi. „Între 20 şi 30 de voluntari, respectabile cadre didactice, împreună cu personalul parohiei, în vreme de pandemie, au continuat activitatea faţă către faţă în cadrul şcolii pentru mulţi copii necăjiţi din cartier, care, pe lângă ajutoarele materiale de bază pentru buna lor creştere, primesc aici educaţie religioasă şi educaţie de viaţă foarte sănătoase”, a precizat ierarhul. Răspunsurile la strană au fost date de copiii de la centrul de zi al parohiei. După liturghie, aceştia au susţinut un recital de colinde şi poezii despre Naşterea Domnului. Drept răsplată, după slujbă toţi copiii de la centrul social au primit daruri: dulciuri, fructe, icoane şi cărţi. De asemenea, parohia a oferit câte un prânz cald celor 60 de asistaţi de la Centrul de Urgenţă pentru Persoanele fără adăpost şi celor 160 de vârstnici de la Căminul „Sf. Ierarh Spiridon” din Galaţi. Biserica „Sfântul Spiridon“, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, este una dintre cele mai importante biserici din Galaţi. Centrul ei social funcţionează din 2008 şi oferă servicii de after school pentru 80 de copii din familii defavorizate. Parohia mai are o cantină socială care pregăteşte zilnic hrană caldă pentru 80 de persoane şi un cabinet de fizioterapie unde lucrează voluntar un medic şi o asistentă medicală. Cabinetul deserveşte 300 de persoane anual. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 717, Ultimul acces: 2026-06-24 21:59:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1