Lansare de monografie | Liceul Teoretic Sf. Nicolae din Gheorgheni, Harghita, a împlinit 100 de ani[2020-12-12]de Ştefana TotorceaVolumul monografic „100 de ani. Timpuri şi oameni la Liceul Teoretic Sfântu Nicolae” a fost lansat vineri printr-un eveniment online. Luna aceasta, liceul desfăşoară mai multe activităţi prin care sărbătoreşte un secol de la înfiinţare. A fost primul cu predare în limba română de pe Valea Superioară a Mureşului. Colectivul de profesori a adunat în paginile monografiei o parte din istoria şcolii, reconstituită din anuarele editate de-a lungul timpului, din registrele cu procese verbale şi din alte documente. Liceul poartă numele patronului spiritual al oraşului din 1919. În 1920, românii de pe Valea Mureşului Superior au cerut, printr-un memoriu adresat Resortului Cultelor şi Instrucţiunii, ca la Gheorgheni să se înfiinţeze şi o secţie română pe lângă secţia maghiară. Memoriul a fost susţinut de protopopul Ilie Câmpeanu, originar din localitate, astfel că, în anul şcolar 1920-1921, a luat fiinţă prima clasă de liceu cu predare în limba română din judeţul Ciuc. Liceul Teoretic Sfântu Nicolae din Gheorgheni, judeţul Harghita, îşi are zugrăvit ocrotitorul pe unul din zidurile exterioare. Foto credit: Facebook / Liceul Teoretic Sfântu Nicolae Profesorul de istorie Radu Traian Roşca scrie în epilogul monografiei că aceasta prezintă „perioada dificilă a anilor ’20 – ’30, momentul greu prin care a trecut comunitatea românească din această regiune la începutul anilor ’40, reconstrucţia de după război, perioada regimului comunist şi revenirea şcolii la menirea ei, în ultimii 30 de ani, de a pregăti elevi cu cunoştinţe solide în diverse domenii şi cu o conştiinţă civică potrivită unei ţări democratice”. „Ceea ce s-a scris aici este despre oameni, despre cei care au respirat ca noi, au râs şi au plâns ca noi, au vrut să facă bine, au fost îndoiţi de greutăţi, s-au ridicat, au trăit bucurii”, afirmă directoarea liceului, Cosmina Maria Nan, în argumentul cărţii. „Este despre şcoală, despre liniştea pământului şi plânsul lui. Şi mai ales, este despre neuitare. A uita, în acest context, este ingratitudine. A vorbi şi recunoaşte este reverenţă”, a mai scris ea. Luna decembrie este declarată Luna sărbătorii la Liceul Teoretic Sfântu Nicolae. Celelalte activităţi planificate sunt „100 de copaci plantaţi virtual”, „100 de fotografii despre şcoala mea”, „100 de jocuri practicate de elevi de-a lungul timpului” şi „100 de melodii ale generaţiilor”. Liceul Teoretic Sfântu Nicolae are în prezent clase de la nivel primar şi până la clasa a XII-a. Printre absolvenţii lui se numără campionul olimpic Marius Urzică, actorul Cornel Gârbea şi matematicianul Mihu Cerchez. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 722, Ultimul acces: 2026-06-21 02:15:14
|
Timp total: 0.1s...
[]:1