Sărbătoarea Sfântului Spiridon începe vineri la catedrala bucureşteană care îl are ca ocrotitor[2020-12-11]de Ştefana TotorceaSărbătoarea hramului Catedralei Mitropolitane „Sf. Spiridon Nou” – Paraclis patriarhal din Capitală începe vineri după-amiază. Slujbele se vor face cu respectarea regulilor de distanţare socială şi protecţie sanitară. Privegherea, cu slujba vecerniei, litiei şi utreniei, va începe vineri la ora 17:00. Sfânta Liturghie va fi oficiată sâmbătă de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, începând de la ora 09:00. Racla cu moaştele Sf. Ier. Spiridon va fi scoasă în procesiune din biserică şi aşezată în baldachinul din curte vineri, la ora 16:45, şi sâmbătă, de hram, începând de la ora 07:00. În ambele zile, racla va fi reaşezată în biserică la ora 22:30, pentru a respecta restricţiile de circulaţie impuse după ora 23:00. „Atât în interior, cât şi în afară, slujba va fi ascultată în cele mai bune condiţii”, a precizat Părintele Ionuţ Corduneanu, Vicar administrativ patriarhal şi slujitor al Catedralei Mitropolitane „Sf. Spiridon Nou”. „Numărul de participanţi în biserică va fi limitat, pentru a se menţine distanţa obligatorie. Vor fi date tichete de acces în ordinea venirii”, a precizat Părintele Ionuţ Corduneanu. „În acelaşi timp, ne-am pregătit şi în afară, unde vom avea un ecran pe care slujba va putea fi văzută de către participanţii care vor sta afară, respectând, de asemenea, distanţa cerută de lege”, a adăugat el. Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon Nou” – Paraclis patriarhal îl mai are ocrotitor şi pe Sf. Ier. Visarion, Episcopul Larisei, pomenit de Biserica Ortodoxă în data de 15 septembrie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 654, Ultimul acces: 2026-06-21 12:18:29
|
Timp total: 0.04s...
[]:1