11 decembrie: Ziua internaţională a muntelui - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

11 decembrie: Ziua internaţională a muntelui

[2020-12-11]
de Iulian Dumitraşcu

În 11 decembrie este celebrată Ziua internaţională muntelui. Tema anului 2020: „Biodiversitatea montană”.
Ziua aniversară a fost instituită în 2003 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin Rezoluţia 57/245 şi are ca scop încurajarea comunităţii internaţionale de a organiza evenimente la toate nivelurile pentru a sublinia importanţa dezvoltării durabile a zonei montane, informează Agerpres.
Tema propusă pentru anul 2020 este „Biodiversitatea montană”.
„Sărbătorim biodiversitatea lor bogată, dar în acelaşi timp să abordăm ameninţările cu care se confruntă”.
„Munţii se profilează în unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din lume. Topografia lor unică a creat condiţiile pentru un spectru larg de forme de viaţă. Biodiversitatea cuprinde varietatea de ecosisteme, specii şi resurse genetice, iar munţii au multe soiuri endemice”.
„Topografia diferenţiată în ceea ce priveşte altitudinea, panta şi expunerea în munţi oferă oportunităţi de a creşte o varietate de culturi de înaltă valoare, horticultură, animale şi specii forestiere”, se menţionează pe site-ul ONU.
Acoperind aproximativ 22% din suprafaţa Pământului, munţii joacă un rol important în direcţia spre o creştere economică sustenabilă. Munţii nu doar furnizează mijloace de subzistenţă şi asigură un trai decent pentru milioanele de oameni din întreaga lume care trăiesc la munte, dar alte câteva milioane de persoane beneficiază de pe urma acestei bogăţii naturale.
Munţii furnizează apă dulce, energie şi hrană – resurse care vor deveni insuficiente în următoarele decenii. Totuşi, în zonele muntoase se înregistrează şi o incidenţă ridicată a sărăciei, aceste zone fiind extrem de vulnerabile în faţa schimbărilor climatice, a defrişărilor, a degradării terenului şi a dezastrelor naturale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 658, Ultimul acces: 2026-06-21 05:50:57