Patriarhia, Ministerul de Interne şi Primăria Capitalei vor coopera pentru prevenirea traficului de persoane[2020-12-10]de Ştefana TotorceaDe Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, Biserica Ortodoxă Română, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Primăria Bucureştilor au semnat un protocol de cooperare pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane. Evenimentul a avut loc joi la Bucureşti, în prezenţa Excelenţei Sale, Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA în România, care a făcut din combaterea traficului de persoane umane o prioritate a a Ambasadei SUA la Bucureşti. Patriarhia Română a fost reprezentată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal. Din partea autorităţilor au fost prezenţi: Laurenţiu Ştefan, consilier prezidenţial; Premierul interimar al României, Nicolae Ciucă; fostul Premier, Ludovic Orban; Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela; Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu; Directorul ANITP, Max Nicolae, şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan. Personalul din Patriarhia Română va învăţa să recunoască victimele traficului Protocolul semnat de Patriarhia Română cu ANITP prevede dezvoltarea de acţiuni comune de prevenire a traficului de persoane la nivel local, regional sau naţional şi realizarea şi diseminarea de materiale informative despre problematica traficului de persoane. Experţii ANITP vor instrui personalul din cadrul Patriarhiei cu privire la modalităţile de identificare a potenţialelor victime ale traficului de persoane. Astfel, preoţii şi lucrătorii de tineret din organizaţiile bisericeşti vor dispune de instrumente mai bune pentru prevenirea fenomenului şi sprijinirea victimelor. Activităţile comune vor fi mediatizate pe site-ul basilica.ro şi în comunicarea cu mass-media. PS Varlaam: Biserica previne riscurile sociale formând copiii în spiritul valorilor creştine Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a amintit la ceremonia de semnare că acesta este al doilea protocol încheiat între Biserică şi Ministerul de Interne după cel din 2003, în vremea Patriarhului Teoctist. „Biserica poate aduce şi în viitor o contribuţie deosebită în prevenirea traficului de persoane şi mai ales în recuperarea sufletească, spirituală a victimelor acestor tragedii, care se desfăşoară în lumea întreagă”, a spus Episcopul vicar patriarhal. „Din această perspectivă, sunt bucuros că evenimentul are loc în Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, pentru că atât drepturile omului cât şi resorturile doctrinare ale luptei împotriva traficului de persoane umane se fundamentează temeinic pe învăţătura creştină, pe Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos”, adăugat el. Foto credit: Basilica.ro Ierarhul a spus că Biserica deja lucrează la prevenirea fenomenului prin apropierea de tineri şi promovarea valorilor creştine în rândul acestora. „Prin intermediul preotului şi al profesorului de Religie se susţin aceste valori creştine şi, când în comunităţi există persoane vulnerabile, fie datorită unei educaţii precare, fie datorită unor condiţii materiale de viaţă, Biserica, la nivelul fiecărei comunităţi, găseşte soluţiile potrivite”, a afirmat el, amintind că Biserica are experienţă şi în proiecte naţionale de prevenţie a riscurilor sociale. De exemplu, programul Alege Şcoala, derulat în parteneriat cu World Vision, a sprijinit 32.000 de copii să continue şcoala. „Lucrarea aceasta am desfăşurat-o cu convingerea că, pregătindu-i suficient pentru viaţă, vor avea instrumentele care să-i determine să reziste în faţa capcanelor pe care aceste reţele internaţionale de trafic de persoane le întind”, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam. Biserica este bine plasată şi în diaspora pentru a sprijini victimele traficului de persoane „Biserica noastră şi preoţii din diaspora, din Occident, au o bogată experienţă de reintegrare a victimelor traficului de persoane, ştiind că aceste victime poartă stigmatele unei experienţe dureroase, traumatizante, şi că vindecarea vine foarte greu, în urma unor insistenţe constante”, a mai afirmat Episcopul vicar patriarhal. „În perspectiva anului 2021, proclamat de Biserica Ortodoxă Română ca Anul diasporei româneşti, acest protocol de colaborare deschide perspective deosebite, ştiind că majoritatea traficului de persoane având ca sursă România se desfăşoară cu precădere în Occidentul european. Anul viitor, între Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi episcopiile şi parohiile noastre din diaspora se pot dezvolta programe foarte interesante şi eficiente”, a subliniat el. „Adresez mulţumiri deosebite Excelenţei Sale, domnului Ambasador al Statelor Unite ale Americii, pentru atenţia deosebită pe care o acordă acestei tragedii a traficului de fiinţe umane. Îi mulţumesc în numele Bisericii noastre pentru aprecierile făcute la adresa acesteia şi îi mulţumim de asemenea pentru că vede în Biserica Ortodoxă Română un partener viabil, serios al guvernului şi al celorlalte instituţii care luptă împotriva acestui flagel”, a încheiat Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul. Nicolae Ciucă: Fenomenul migraţiei a accentuat traficul de persoane „Evenimentul de astăzi reprezintă o etapă într-un efort la care trebuie să participe autorităţile, reprezentanţii societăţii civile, cei ai Bisericii, dar şi fiecare dintre noi. Este important să sensibilizăm publicul cu privire la sclavia modernă, un flagel ce trebuie eradicat”, a declarat premierul interimar Nicolae Ciucă. „Libertatea reprezintă un drept fundamental pentru fiecare persoană şi o valoare primordială a umanităţii. Prin toate formele sale, traficul de persoane constituie o rană deschisă a societăţii contemporane, afectând uneori ireparabil victimele sale”, a adăugat el în scurta alocuţiune de la eveniment. „Fenomenul migraţiei a accentuat traficul de persoane, speculând vulnerabilităţile persoanelor lipsite de ajutor şi de resurse materiale. Potrivit statisticilor, România este în topul migraţiei, o realitate tristă pe care trebuie să o acceptăm, dar totodată pentru care suntem datori să găsim soluţii aici, în ţară, pentru a opri acest fenomen”, a mai spus Nicolae Ciucă. „Acordul de cooperare semnat astăzi are nevoie de instrumente, de acţiuni, de o implicare reală şi concretă a tuturor celor care pot contribui la eradicarea traficului de persoane. Avem nevoie de rezultate. (…) Eforturile judiciare împotriva traficului de persoane trebuie intensificate. La fel şi lupta împotriva reţelelor de crimă organizată.” Adrian Zuckerman: Biserica are un rol special în România, ajutorul ei este vital „Este cum nu se poate mai potrivit faptul că ne-am reunit aici de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Azi, România a făcut un pas istoric în protejarea şi promovarea drepturilor omului”, a spus Ambasadorul SUA. „Traficul de persoane este întruparea răului. Este barbar, crud şi nu are ce căuta într-o societate civilizată”, a adăugat diplomatul. „Traficanţii de persoane din întreaga lume, inclusiv membrii crimei organizate din România, profită de vulnerabilitatea concetăţenilor – bărbaţi, femei, copii – pe care îi supun la muncă forţată şi exploatare sexuală prin violenţă, fraudă sau coerciţie. Şi infractorii cibernetici profită din aceasta”, a afirmat Adrian Zuckerman. „Ca deţinători ai încrederii publicului, avem datoria sfântă către concetăţenii noştri de a rămâne neclintiţi în eforturile pe care le facem”, a mai spus ambasadorul. „Este un nou început pentru România, o nouă atitudine faţă de păcatele şi omisiunile din trecut în ceea ce priveşte problema traficului de persoane şi căutarea unei căi mai bune de acum încolo.” Diplomatul s-a mai declarat încurajat de succesul recent al procurorilor şi al investigatorilor DIICOT şi DCCO în combaterea crimei organizate şi a traficului de persoane. „Aplaudăm şi guvernul, şi Biserica Ortodoxă, şi Primăria Bucureştilor pentru eforturile de a aduce problematica traficului de persoane în atenţia opiniei publice, de a lucra împreună şi de a invita societatea civilă să răspundă la nevoia de sprijin a victimelor, acordând mai multă importanţă serviciilor de prevenţie, protecţie şi îngrijire”, a adăugat ambasadorul. „Vă mulţumesc, Preasfinţite Părinte Varlaam Ploieşteanul, pentru că v-aţi alăturat guvernului şi municipalităţii în această luptă împotriva traficului de persoane. Biserica are un loc special în România şi ajutorul ei este binevenit şi vital. Vă mulţumesc”! România şi traficul de persoane Cele mai multe victime ale traficului de persoane din UE provin din România. Un raport recent al Departamentului de Stat SUA subliniat că în România „serviciile dedicate victimelor minore ale traficului de persoane au rămas inadecvate” şi că „autorităţile au anchetat, au pus sub acuzare şi au condamnat un număr mai mic de traficanţi”. Aceasta l-a determinat pe noul ambasador SUA, Adrian Zuckerman, să ofere sprijin autorităţilor în eforturile de combatere a acestui flagel. Majoritatea victimelor sunt minore şi femei, în special din familii sărace sau destrămate. Acestea sunt introduse în prostituţie prin înşelăciune. Metoda predilectă de recrutare este metoda Loverboy – iubitul: un traficantul mimează că s-a îndrăgostit de ea, o face să se îndrăgostească de el, apoi o obligă să se prostitueze prin diverse metode de coerciţie sau şantaj. Sau pur şi simplu o vinde, după ce i-a câştigat încrederea. Statistici dureroase 74% din victimele traficului de persoane din Uniunea Europeană provin din România; 61% din victimele traficului de persoane din Uniunea Europeană sunt recrutate pentru exploatare sexuală; Numai 0,2-0,4% dintre victime reuşesc să scape, iar dintre ele şi mai puţine depun plângere împotriva traficanţilor; 1 din 100.000 de traficanţi sunt condamnaţi penal; un sfert dintre victime sunt minore. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 707, Ultimul acces: 2026-06-21 03:16:10
|
Timp total: 0.06s...
[]:1