Voluntarii CMN au oferit daruri de Sf. Nicolae: 300 copii, 7 localităţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Voluntarii CMN au oferit daruri de Sf. Nicolae: 300 copii, 7 localităţi

[2020-12-09]
de Iulian Dumitraşcu

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au oferit daruri în ajunul serbării Sfântului Nicolae la 300 de copii din 7 localităţi: Bâra, Lacul Turcului, Sălciile şi Meri din judeţul Prahova; Balta Neagră, Nuci şi Moara Vlăsiei din judeţul Ilfov.
„Anul acesta am fost mesagerii Sfântului Nicolae”, a mărturisit Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor CMN.
Pr. paroh Marian Certan de la Parohia Meri a subliniat că activitatea este una specifică Bisericii.
„Filantropia şi chemarea numelui lui Dumnezeu sunt coordonatele esenţiale ale creştinismului încă din cele mai vechi timpuri. Reeditarea faptelor bune în spaţiul eclezial arată că avem o biserică vie şi lucrătoare”.
„Aceste daruri oferite copiilor sunt binevenite pentru că mulţi dintre ei provin din nefericire din familii care se confruntă cu dificultăţi financiare, medicale, sociale. Mulţumim voluntarilor pentru această frumoasă activitate”, a spus Părintele Marian Certan.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Campaniei „Implică-te, împreună reuşim mai mult!”.
Darurile au fost oferite atât cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, cât şi al Zilei internaţionale a voluntarilor, marcată în fiecare an în data de 5 decembrie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 615, Ultimul acces: 2026-06-24 09:28:39