Ministrul Culturii despre Muzeul Ororilor Comunismului: Va ajuta generaţiile care au trăit în comunism să depăşească trauma[2020-12-07]de Gheorghe AnghelMinistrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a evidenţiat săptămâna trecută importanţa Muzeului Ororilor Comunismului pentru cei care au supravieţuit perioadei comuniste, dar şi pentru tinerii din ziua de astăzi. „Acest muzeu va ajuta generaţiile care au trăit în comunism să depăşească trauma colectivă prin expresii culturale ce pot oferi sentimentul de rezoluţie, fie mentală, fizică sau spirituală, faţă de existenţa cenuşie, de lipsa libertăţii şi a resurselor pentru un trai demn de dinainte de 1989”. „Aceste abuzuri sunt de neimaginat pentru generaţiile viitoare, care îmi doresc să devină mai conştiente de importanţa democraţiei”, a transmis Ministrul Bogdan Gheorghiu într-un comunicat de presă dat publicităţii vineri, 4 decembrie. Documentul a fost emis în contextul adoptării de către Guvernul României a Hotărârii privind Organizarea şi Funcţionarea Muzeului Ororilor Comunismului. Suntem datori să cunoaştem istoria pentru că cine uită, riscă să o repete, reaminteşte oficialul român în comunicat. Muzeul are sediul temporar în spaţiile din Biblioteca Naţională a României, până la identificarea unui spaţiu adecvat obiectului de activitate al Muzeului, dar nu mai mult de 12 luni de la intrarea în vigoare hotârârii adoptate săptămâna trecută. Instituţia muzeală are ca obiectiv prezentarea realităţilor vieţii social-economice şi culturale din România în perioada 1945-1989 cu scopul informării corecte a publicului asupra abuzurilor, crimelor, torturilor asupra oponenţilor regimului comunist. În perioada comunistă, în România au murit 800.000 de oameni şi peste 3.000.000 au suferit în cele 44 de penitenciare şi 72 de lagăre de muncă forţată ale regimului totalitar. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 642, Ultimul acces: 2026-06-20 23:26:18
|
Timp total: 0.06s...
[]:1