Moş Crăciun are nevoie de o mână de ajutor pentru copiii Parohiei Sf. Haralambie din Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Moş Crăciun are nevoie de o mână de ajutor pentru copiii Parohiei Sf. Haralambie din Iaşi

[2020-12-07]
de Ştefana Totorcea

Credincioşii Parohiei Sf. Haralambie din Iaşi pregătesc daruri pentru cele 20 de familii vulnerabile din comunitate. Campania lor, „Chiar şi acum avem Crăciun”, îşi propune să ofere sprijin şi bucurie de sărbători, la fel ca şi în ceilalţi ani.
„Sărbătoarea Naşterii Domnului este prilej de bucurie pentru toţi creştinii. De aceea, împărtăşim această bucurie prin solidaritate şi dragoste cu cei aflaţi în nevoie”, a menţionat Părintele Paroh Radu Brînză.
„În această perioadă de grea încercare pentru toţi, responsabilitatea care ne revine celor care suntem bine este să le fim sprijin acelora care au nevoie de noi. În acest fel aducem şi mulţumire Lui Dumnezeu pentru că încă suntem sănătoşi”, a adăugat el.
Darurile vor fi împărţite în data de 23 decembrie, când voluntarii parohiei vor colinda cele 20 de familii, aducând daruri de la Moş Crăciun.
„M-aş bucura să am brad de Crăciun şi să îl împodobesc împreună cu fraţii mei”, a declarat un copil în vârstă de 11 ani de pe „lista lui Moş Crăciun”. Altul a spus: „Mi-ar plăcea să primesc un fes, dar şi o pereche de mănuşi, ca să nu-mi mai fie frig la mâini”.
Bugetul estimat pentru fiecare dintre cele 20 familii este de 560 lei. Pentru fiecare se vor achiziţiona alimente, haine, dulciuri şi jucării, un brad de Crăciun şi decoraţiuni pentru el.
O noutate în acest an este că pe pagina de Facebook a parohiei se publică periodic stadiul strângerii de fonduri.
Pentru donaţii
Beneficiar: Parohia Sf. Haralambie
Cont: RO44 INGB 0000 9999 0231 2405
Banca: ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti
Detalii plată: Avem Crăciun
Mai multe informaţii la 0753.427.347

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 638, Ultimul acces: 2026-06-20 03:17:48