Începutul Adventului pentru tinerii cercetaşi din Pildeşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Începutul Adventului pentru tinerii cercetaşi din Pildeşti

[2020-12-07]
Ziua de sâmbătă, 28 noiembrie 2020 a oferit tinerilor cercetaşi din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Pildeşti o ocazie de a participa la câteva ore de reculegere într-un ambient de linişte pentru a se pregăti sufleteşte înainte de aprinderea primei lumânări din Advent, ceremonie care a avut loc la începutul Sfintei Liturghii de la ora 17:00.

Constrânşi de condiţiile impuse de pandemia acesta, ne-am adunat în bisericuţa noastră din sat douăzeci de tineri si trei seniori cercetaşi, îndrumaţi de pr. Liviu Marian Focioroş, vicar de Pildeşti. Întâlnirea a început cu o rugăciune în comun care a marcat spiritul zilei, exprimat în cuvintele lui Isus: „Tinere, îţi zic: ridică-te” (Lc 7,14). Ca meditaţie, pr. Liviu ne-a prezentat într-un mod sugestiv momentele cele mai importante din episodul Învierii fiului văduvei din Naim: mulţimea care însoţeşte văduva, cum Isus a reacţionat în acest episod care ne a arătat milostivirea sa faţă de suferinţă. Momentele personale de reflecţie şi dialogul între participanţi care a urmat au contribuit la aprofundarea mesajului evanghelic. Ne-a bucurat un timp de destindere în curtea bisericii unde parohia ne-a servit un ceai cald şi grupul de seniori prăjituri de acasă. Mulţumire pentru unii şi pentru alţii!
În sesiunea a două am avut un mic atelier despre rugăciunea personală care ne-a îndrumat la un dialog zilnic cu Isus, folosind evangheliile. În momentul bilanţului zilei tinerii au subliniat nişte gânduri care i-au marcat. Iată unele dintre ele: „Nu poţi să cazi, dacă nu mergi”. „Să avem curajul să rupem cortegiul”. „Mi-a rămas în minte indemnul lui Isus: «Ridică-te», care înseamnă chemare către el”. „Nu contează de câte ori eşuezi, ci cât de sus ajungi atunci când reuşeşti”. Despre experienţa trăită în această zi o mamă a scris: „Au fost momente frumoase alături de Dumnezeu, de copii, alături de tot ce este frumos”. Şi nişte tineri s-au exprimat aşa: „A fost o zi în care mi-am alocat timp asupra sufletului meu. Mi-am limpezit mintea, iar acum văd lucrurile într-un mod mai bun. Mi-am întărit credinţă în Dumnezeu, şi mă simt mai bine. În concluzie, ziua de azi a fost una utilă şi interesantă”. (Cercetaşii din parohia Pildeşti, pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 730, Ultimul acces: 2026-06-23 06:28:50