Papa Francisc a proclamat Anul Sf. Iosif: 8 dec. 2020 – 8 dec. 2021[2020-12-08]Sf. IosifPapa Francisc a anunţat astăzi un an al Sfântului Iosif în cinstea a 150 de ani de la proclamarea sfântului ca patron al Bisericii Universale. Anul începe pe 8 decembrie 2020 şi se încheie pe 8 decembrie 2021, conform unui decret autorizat de Suveranul Pontif. Decretul spune că Papa Francisc a stabilit un An al Sfântului Iosif, astfel încât „fiecare dintre credincioşi, urmând exemplul său, să îşi întărească viaţa de credinţă zilnic prin împlinirea totală a voinţei lui Dumnezeu”. Decretul informează şi că Sfântul Părinte a acordat indulgenţe speciale pentru a marca anul. Decretul din 8 decembrie a fost emis de Penitenţeria Apostolică, dicasterul Curiei Romane care supraveghează indulgenţele, fiind semnat de Penitenţiarul Major, Cardinalul Mauro Piacenza şi de regent, Mons. Krzysztof Nykiel. Pe lângă decret, Papa Francisc a emis marţi o scrisoare apostolică dedicată tatălui adoptiv al lui Isus. „Fiecare dintre noi poate descoperi în Iosif – omul care trece neobservat, o prezenţă zilnică, discretă şi ascunsă – un mijlocitor, un sprijin şi o călăuză în vremuri de restrişte”, citim în scrisoarea intitulată „Patris Corde” (Cu inimă de tată) şi datată pe 8 decembrie. „Sfântul Iosif ne aminteşte că cei care par ascunşi sau în umbră, pot juca un rol incomparabil în istoria mântuirii.” Papa Pius al IX-lea l-a proclamat pe Sfântul Iosif patron al Bisericii Universale la 8 decembrie 1870, prin decretul „Quemadmodum Deus”. Papa Francisc a promovat devoţiunea faţă de Sfântul Iosif de-a lungul pontificatului său. Şi-a început slujirea papală la 19 martie 2013, în solemnitatea Sfântului Iosif, şi şi-a dedicat acestui sfânt predica la Liturghia de inaugurare. „În Evanghelii, Sfântul Iosif apare ca un om puternic şi curajos, un om muncitor, totuşi, în inima sa vedem o mare tandreţe, care nu este virtutea celor slabi, ci mai degrabă un semn al puterii spiritului şi al unei capacităţi de atenţie, de compasiune, de deschidere autentică faţă de ceilalţi, de iubire”, a spus el. Stema sa include un nard, care este asociat cu Sfântul Iosif în tradiţia iconografică hispanică. La 1 mai 2013, Papa a autorizat un decret prin care se prevedea ca numele Sfântului Iosif să fie inserat în Rugăciunile Euharistice II, III şi IV. În timpul unei vizite apostolice în Filipine în 2015, Papa a explicat de ce păstrează o imagine a sfântului pe biroul său. „Aş vrea să vă spun ceva foarte personal”, a spus el. „Am o mare dragoste pentru Sfântul Iosif, pentru că este un om al tăcerii şi al tăriei. […] Pe masa mea am o imagine a Sfântului Iosif dormind. Chiar şi când doarme are grijă de Biserică! Da! Ştim că poate face aceasta. Deci, când am o problemă, o dificultate, scriu o mică notă şi o pun sub Sfântul Iosif, ca să poată visa la ea! Cu alte cuvinte îi spun: roagă-te pentru această problemă!” La audienţa sa generală din 18 martie anul acesta, i-a îndemnat pe catolici să se adreseze Sfântului Iosif în vremuri de adversitate. „În viaţă, la muncă şi în familie, în bucurii şi dureri, el l-a căutat şi l-a iubit întotdeauna pe Domnul, meritând elogiul Scripturilor care îl descriu ca un om drept şi înţelept”, a spus el. „Invocaţi-l întotdeauna, mai ales în vremuri grele, şi încredinţaţi-vă viaţa acestui mare sfânt.” Papa şi-a încheiat noua scrisoare apostolică îndemnându-i pe catolici să se roage Sfântului Iosif pentru „harul harurilor: convertirea noastră”. Îşi încheie textul cu o rugăciune: „Bucură-te, ocrotitorul Răscumpărătorului, soţul Sfintei Fecioare Maria. Ţie Dumnezeu ţi l-a încredinţat pe unicul Său Fiu; în tine Maria şi-a pus încrederea; cu tine Cristos a devenit om. Fericite Iosife, arată-te şi nouă drept tată şi călăuzeşte-ne pe drumul vieţii. Mijloceşte pentru noi har, milostivire şi curaj, şi apără-ne de orice rău. Amin.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 694, Ultimul acces: 2026-06-24 20:21:22
|
Timp total: 0.09s...
[]:1