Parohia „Sfântul Nicolae” în zi de sărbătoare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Parohia „Sfântul Nicolae” în zi de sărbătoare

[2020-12-09]
Duminică, 6 decembrie 2020, la ora 11.00, comunitatea catolicilor din Bacău-centru a sărbătorit hramul bisericii „Sfântul Nicolae”. Liturghia de hram a fost prezidată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, însoţit fiind de aproximativ 30 de preoţi. Părintele paroh Isidor Dâscă, decan de Bacău, în cuvintele introductive, şi-a exprimat bucuria de a fi cu toţii împreună în jurul păstorului Diecezei de Iaşi, şi împreună având posibilitatea de a înălţa rugăciuni lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Nicolae, mai ales în aceste timpuri grele de încercare.

Părintele predicator, Mons. Benone Farcaş, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, fiu al acestei comunităţi, a scos în evidenţă curajul Sfântului Nicolae în apărarea credinţei, precum şi trăirea milostivirii creştine prin fapte deosebite de caritate. Părintele a propus credincioşilor să urmeze exemplul Sfântului Nicolae în mărturisirea credinţei şi în grija faţă de aproapele, în condiţiile vieţii cotidiene. La ofertoriu, darurile comunităţii au fost prezentate la altar de către credincioşi îmbrăcaţi în costume naţionale, ţinuta acestora amintindu-ne de mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc care spunea, în vizita de la Iaşi, să nu ne uităm rădăcinile. Să imităm exemplul trăirii credinţei dat de generaţiile care ne-au precedat.
Printre alte daruri, merită menţionată macheta bisericii „Sfântul Nicolae”. Prin prezentarea acesteia s-a depus la altar toată istoria comunităţii care şi-a trăit cu eroism credinţa în timpuri de încercare, prezentându-i astfel pe altar pe toţi cei care şi-au dedicat viaţa în construirea bisericii, în apărarea şi slujire ei. Desigur, nu îi uităm pe păstorii sufleteşti ai acestei parohii care şi-au îndeplinit misiunea cu mult devotament. Coriştii, pregătiţi de pr. Richardo Baciu şi de organistul Carol Bolog, au intensificat trăirea celebrării prin cântările liturgice intonate cu evlavie şi măiestrie. La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele decan Isidor Dâscă a mulţumit Preasfinţitului Iosif Păuleţ pentru prezenţa Sfinţiei Sale la această sărbătoare, a mulţumit părintelui predicator, tuturor preoţilor, corului, tuturor credincioşilor prezenţi şi tuturor celor care s-au implicat ca această celebrare să fie cât mai frumoasă. Sfinte Nicolae, roagă-te pentru noi! (prof. Tereza Herciu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 696, Ultimul acces: 2026-06-20 23:07:10