A doua cateheză din Advent a PS Iosif Păuleţ, în parohia „Sfântul Anton de Padova” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

A doua cateheză din Advent a PS Iosif Păuleţ, în parohia „Sfântul Anton de Padova”

[2020-12-10]
PS Iosif Păuleţ
Cea de-a doua cateheză pe care PS Iosif Păuleţ a prezentat-o în timpul Adventului 2020, de această dată în biserica „Sfântul Anton de Padova” din Iaşi, l-a avut în centru pe Episcopul nostru martir, Fericitul Anton Durcovici, ca model de credinţă şi speranţă în timpul prigoanei comuniste. Cateheza a avut loc miercuri, 9 decembrie 2020, după Sfânta Liturghie prezidată de actualul Episcop de Iaşi, ambele fiind transmise în direct de ERCIS Media.

În deschiderea catehezei a fost citit un fragment din Cartea Înţelepciunii, ce are în centru speranţa că, dincolo de suferinţă şi greutăţi, răsplata Domnului în cer este mare, pe măsura încercărilor la care suntem supuşi. Folosindu-se de motivul acestei lecturi, Preasfinţitul i-a aprofundat mesajul, prin exemplul vieţii şi suferinţei Fericitului Anton Durcovici, care a dus până la moarte, şi dincolo de ea, flacăra credinţei în Cristos şi a speranţei în victoria binelui. După cateheză a urmat un moment de reflecţie asupra mesajului acesteia, acompaniat de corul bisericii, care a adus în inimile noastre speranţa că vom ieşi cu bine din pandemie, precum şi bucuria venirii pruncuşorului Isus de Crăciun.
La final, pr. paroh Gabriel Bucur, alături de doi membri ai comunităţii, Cecilia Dogariu şi Felix Hugeanu, au dat mărturie despre timpul pandemiei, în care, în ciuda greutăţilor, au păstrat vii speranţa şi credinţa în Dumnezeu. Momentul s-a încheiat cu recitarea Psalmului nr. 4, chemare la statornicie în Domnul, urmată de binecuvântarea oferită de episcop şi îndemnul acestuia de a ne încrede mereu în voinţa lui Dumnezeu, scrie Felix Hugeanu pentru Ercis.ro. Următoarea cateheză din Advent a Episcopului Iosif va avea loc în parohia „Sfântul Pius din Pietrelcina” din Valea Lupului, miercuri, 16 decembrie 2020.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 665, Ultimul acces: 2026-06-22 05:23:38