#Îndarsădaţi | Sf. Ioan Damaschin despre Naşterea Domnului[2020-12-04]de Sorin IoniţeSfântul Cuvios Ioan Damaschin, serbat în data de 04 decembrie, a fost imnograf, pictor, dar şi un mare teolog. În cadrul campaniei noastre pentru Postul Crăciunului vă propunem „Cuvântul la sfânta naştere a lui Hristos” al Cuviosului Ioan Damaschin. Am selectat 6 citate din această cuvântare, ca invitaţie la lectură: „Domnul nostru Iisus Hristos, născându-se din Fecioara Maria, a răsărit ca o primăvară veselă întregii lumi şi a reîntors-o la înnoire (…) Născându-se din rătăcirea iernii şi a frigului amăgirii, ne-a adus din nou la primăvara bucuriei, asumându-şi chipul nostru şi înnoindu-l pe acesta odată cu asumarea trupului Său”. „Purtând în întregime ceea ce este al nostru (firea omenească), afară de păcat, ne-a făcut prin înfiere fii ai aceluiaşi Tată şi dimpreună moştenitori ai Împărăţiei Sale”. „A primit să-I fie înscrisă Maica Sa în registrele cele neînsemnate ale romanilor, ca nouă, cei ce ne-am robit de bunăvoie zidirii să ne fie dăruită libertatea şi să fie înscrise în ceruri numele noastre ca ale unor robi casnici (…) El însuşi a binevoit să fie înscris, ca un supus al stăpânirii romane, spre adeverirea legilor instituite: atunci este de netăgăduit legea celui care împărăţeşte, atunci când împăratul care legiuieşte împlineşte cel dintâi legea”. „Stăpânul, Cel de nimic încăput, care are cerul tron şi pământul aşternut picioarelor, a primit să Se nască într-o peşteră mică, pentru ca omului celui căzut în mare cădere care a ajuns peşteră de tâlhari prin schimbarea chipului, cu ajutor dumnezeiesc să-i redea strălucirea unei mai luminoase împodobiri de frumuseţe (dumnezeiască)”. „Aceasta este Fecioară şi înainte de naştere, şi după naştere. Aceasta este Maică fără dureri şi slujitoare a naşterii şi se face moaşă fără a fi învăţată. Născându-L din Ea pe Cel mai presus de Ea, mai presus de fire, fără dureri, pe Care L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle”. „Povesteau magii unul altora despre Prunc şi cum li Se înfăţişase fiecăruia. Deci primul dintre ei a spus: Eu L-am văzut ca pe un prunc; al doilea: Eu, zice, L-am văzut ca pe un tânăr de 30 de ani; iar al treilea: Eu L-am văzut ca pe un bătrân vechi de zile”. Cuvântarea poate fi citită integral în cartea „Sfântul Ioan Damaschin – Cuvântări la sărbători împărăteşti, la sărbători ale Maicii Domnului şi la sfinţi”, apărută în 2010 la Editura Institututului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 797, Ultimul acces: 2026-06-21 03:12:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1