Intenţia de rugăciune a Papei în luna decembrie 2020[2020-12-03]„Să ne rugăm pentru ca relaţia noastră cu Isus Cristos să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu şi dintr-o viaţă de rugăciune” este intenţia de rugăciune a Papei Francisc pe luna decembrie a anului curent. Ca de obicei, intenţia de rugăciune a Papei este însoţită de un mesaj video realizat de Reţeaua Mondială de Rugăciune a Papei, mesaj subtitrat în limba română de redacţia română a Radio Vatican.2Papa Francisc îndeamnă credincioşii ca în luna decembrie să ceară harul unei adevărate vieţi de rugăciune astfel încât relaţia personală cu Isus Cristos să se hrănească tot mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu. După cum am fost obişnuiţi în ultimii ani, intenţia lunară de rugăciune a papei este însoţită de un scurt mesaj video, realizat de Reţeaua Mondială de Rugăciune a Papei, asociaţie de credincioşi care a preluat mandatul fostului „Apostolat al Rugăciunii”. Mesajul video al Papei este difuzat prin tradiţie în contextul primei vineri a lunii, dedicată cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus. „Inima misiunii Bisericii este rugăciunea”, spune Pontiful în video. „Rugăciunea este cheia pentru a putea intra în dialog cu Tatăl. Citind o pericopă a Evangheliei, îl ascultăm pe Isus care ne vorbeşte. Vorbim cu Isus. Îl ascultăm pe Isus şi răspundem. Aceasta este rugăciunea. Rugându-ne, schimbăm realitatea. Şi se schimbă inimile noastre. Inima noastră se schimbă când se roagă. Putem face multe, dar fără rugăciune nu merge. Să ne rugăm pentru ca relaţia noastră personală cu Isus Cristos să fie hrănită din Cuvântul lui Dumnezeu şi dintr-o viaţă de rugăciune. În tăcere, cu toţii, fiecare se roagă cu inima.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 684, Ultimul acces: 2026-06-25 01:17:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1