Ioan-Aurel Pop: Criza aceasta neaşteptată ne-a învăţat ce să preţuim în viaţă[2020-03-19]de Iulian DumitraşcuPreşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a prezentat pe contul personal de Facebook câteva reflecţii pe marginea situaţiei socio-medicale create de coronavirusul Covid-19. Ioan-Aurel Pop spune că circumstanţele actuale demonstrează că „globalizarea nu ne poate despărţi de locul naşterii noastre”. „De câte ori nu am auzit persoane (de succes sau nu) care spuneau că nu mai au nevoie de România, că s-au săturat de România ori că nu vor mai reveni în România! Sufletul nu se pliază, însă, după raţiunea rece, după orgolii de moment şi nici după venitul material copios. Mulţi ascultă acum imnul naţional cu alte urechi, iar unora Balada lui Ciprian Porumbescu le dă altfel de fiori”. „Casa de acasă, oricât de umilă ar fi, preţuieşte acum mai mult decât toţi banii din lume. Vorba să ne ţinem de neamuri are, parcă, acum alt înţeles”. Academicianul precizează că acum nu este momentul potrivit pentru lamentaţii, ci trebuie să ne adaptăm situaţiei şi să mergem mai departe în viaţă. El consideră că deşi ne aflăm într-un „rău imens”, am câştigat în „comunicare, dialog şi omenie”. „Văd zilnic români care se duc să hrănească alţi români, care împart hrană şi măşti, care duc vitamine pentru întărirea imunităţii organismului, care au grijă de animalele de companie rămase singure. Aceştia trebuie preţuiţi şi încurajaţi”. „Nu este acum momentul să fim originali, să ne exhibăm orgoliile şi iniţiativele, să încercăm să ne descurcăm”. Concluziile din finalul mesajului transmis de Preşedintele Academiei Române îndeamnă la introspecţie şi schimbare. „Criza aceasta neaşteptată ne-a învăţat ce să preţuim în viaţă, cum să separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este bogăţia sufletească”. „Alergăm clipă de clipă după slujbe bănoase, căutăm să trăim în mare confort material, ne ascundem adesea adevăratele sentimente şi acum ne dăm seama ce bogăţie avem în noi şi cum am putea să revărsăm această bogăţie spre semenii noştri”. „Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viaţa individuală şi socială, ne vom trezi să fim mai buni şi mai drepţi, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume şi spre ţară, adică spre colţul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!), ci pentru că este (încă) al nostru”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 733, Ultimul acces: 2026-06-19 05:42:54
|
Timp total: 0.04s...
[]:1