„Profesorii noştri – învăţătorii noştri”, un omagiu adus teologilor români[2020-03-17]de Sorin IoniţeEditura Basilica a publicat recent lucrarea „Profesorii noştri – învăţătorii noştri”, o antologie de articole menite să-i prezinte pe cei mai importanţi profesori care au activat în învăţământul teologic academic la învăţământul teologic. Lucrarea este o încercare de a le aduce „un meritat omagiu”, mărturiseşte Pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu în Studiul introductiv. „Nu i-am putut cuprinde pe toţi, dar avem în vedere să continuăm…”. „Pe de altă parte, dorim să vă arătăm în cele ce urmează cât de multă Şcoală s-a făcut în Biserică şi că, de-a lungul timpului, de la înfiinţarea unui învăţământ teologic academic, facultăţile noastre au beneficiat de profesori dintre cei mai bine pregătiţi. Dorim, de asemenea, să arătăm că Biserica a fost creatoarea a ceea ce este azi sistemul de învăţământ modern şi că aceasta a făcut eforturi teribile de a cultiva duhul cunoaşterii, fie că vorbim de învăţământul teologic, fie că vorbim de cel educaţional în sine”. Lucrarea are două volume. În primul sunt prezentaţi profesori care au activat în teologie istorică, biblică sau litere, iar în al doilea, cei din teologie sistematică şi practică. „La Facultatea de teologie din Bucureşti au predat iluştri profesori de teologie, care s-au făcut cunoscuţi în toată lumea ortodoxă. Aici s-au format zeci de generaţii de teologi şi preoţi. Şi astăzi Facultatea aceasta este chemată să fie un model de conştiinţă misionară eclesială, de cercetare şi colegialitate academică, de cooperare cu alte facultăţi din ţară şi din străinătate”, menţionează Patriarhul României în Cuvântul înainte. Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Librăriei Cărţilor Bisericeşti, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 659, Ultimul acces: 2026-06-23 01:20:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1