În Episcopia Maramureşului se vor oficia slujbe, iar Biserica poate oferi spaţii pentru carantină - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

În Episcopia Maramureşului se vor oficia slujbe, iar Biserica poate oferi spaţii pentru carantină

[2020-03-12]
de Ştefana Totorcea

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului anunţă că în eparhie se vor oficia slujbele religioase în conformitate cu recomandările emise de autorităţi şi valabile la nivel naţional. La nevoie, episcopia poate oferi spaţii pentru carantina persoanelor.
În urma discuţiilor cu autorităţile, a fost revizuită şi clarificată hotărârea referitoare la oficierea slujbelor în bisericile din episcopie.
În acord cu hotărârea luată la nivel naţional, şi în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului se vor ţine slujbe cu cel mult 100 de participanţi în interior, iar „în aer liber, pe altarele de vară sau în pridvoarele bisericii cu o participare mai numeroasă”.
La Ectenia întreită şi la toate slujbele, va fi citită rugăciunea transmisă de Patriarhia Română.
„​​În vremuri de molime şi boli, Biserica nu poate intra în carantină, iar Hristos nu trebuie închis între ziduri”, precizează Episcopul Iustin. „El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre şi vrea, şi trebuie să fie cu noi spre a ne aduce linişte, pace şi grabnică izbăvire”.
Părintele episcop îndeamnă la respectarea strictă a măsurilor de igienă şi a îndrumărilor transmise de Patriarhia Română către parohii şi mănăstiri şi roagă ​voluntarii de la parohii să vegheze la respectarea tuturor măsurilor preventive.
​Episcopul face apel la românii veniţi din afara ţării „să răspundă neîntârziat şi cu sinceritate solicitărilor autorităţilor medicale şi administrative locale sau judeţene de a-şi anunţa reîntoarcerea acasă şi a respecta toate măsurile impuse”.
​Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a convenit cu autorităţile să ofere la nevoie locaţii proprii pentru găzduirea celor în carantină. Preoţii, în colaborare cu personalul medical, le vor putea oferi asistenţă spirituală şi celor aflaţi în carantină.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 633, Ultimul acces: 2026-06-24 07:03:40