Caritas Iaşi: O floare pentru o viaţă 2020, ediţia a 18-a[2020-03-10]Odată cu venirea primăverii, ne-am propus să aducem un omagiu celor ce simbolizează începutul vieţii şi creaţia divină – mamele. Cu ocazia zilei de 8 martie, Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi, prin programul Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineri „Don Bosco” a derulat acţiunea de sensibilizare „O floare pentru o viaţă”, vineri, 6 martie 2020.„Pentru fiecare, / Avem în mâinile noastre câte o floare / Alături de o mică urare: / La mulţi ani!” Aşa a sunat refrenul copiilor de la Centrul „Don Bosco” care au emoţionat mamele şi doamnele prin darul lor, oferindu-le cu bucurie câte o floare şi un mărţişor creat special pentru ele. Cu prilejul acestei acţiuni, am bucurat proaspetele mămici din maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi, bunicile de la Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Iaşi şi toate mamele şi doamnele care ne sunt alături şi fac posibilă realizarea misiunii noastre. Au fost transmise cu multă emoţie gânduri de recunoştinţă şi iubire necondiţionată. Acţiunea a devenit o tradiţie pentru programul nostru, scopul fiind acela de a sensibiliza comunitatea şi de a conştientiza importanţa actului de „a da viaţă”. „O floare pentru o viaţă” este un prilej emoţionant de a spune „mulţumesc” tuturor mamelor. Prin sacrificiul lor s-a născut viaţa şi merită recunoştinţa noastră, a tuturor. (Petronela Maftei, responsabil comunicare Caritas Iaşi) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 720, Ultimul acces: 2026-06-22 10:20:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1