Ceremoniile religioase şi civile suspendate temporar în toată Italia[2020-03-10]Autorităţile politice de la Roma au decretat Italia drept „zonă protejată”, declanşând starea de carantină sanitară pe întregul teritoriu pentru a limita răspândirea epidemiei de coronavirus. Printre măsurile adoptate se numără şi suspendarea „ceremoniilor civile şi religioase, inclusiv a funeraliilor”. După un decret care viza mai întâi regiunea Lombardia şi alte provincii din jurul acesteia, cu o populaţie de aproximativ 16 milioane, în cursul serii de luni, 9 martie a.c., guvernul central a decretat starea de carantină pe întreg teritoriul italian. Măsurile iniţiale au fost extinse la întreaga populaţie a Italiei, de aproximativ 60 de milioane de locuitori. Măsurile adoptate au adus nu puţine îngrijorări şi în rândul celor 1,2 milioane de români stabiliţi în Italia.În Italia, la ora redactării acestui articol (11AM), numărul deceselor din cauza Coronavirusului este de 463, din care 440 în regiunea Lombardia, cu o creştere de aproape 100 de morţi numai într-o singură zi. Numărul bolnavilor de COVID-19 este de aproape 8.000, din care peste 730 în terapie intensivă, de vreme ce numărul celor vindecaţi este de 724 de persoane. Autorităţile au cerut populaţiei să rămână cât mai mult acasă, stabilind ca deplasările să fie făcute doar din motive de muncă şi de sănătate. Şcolile şi universităţile au fost închise până în 3 aprilie a.c., fiind suspendate, de asemenea, activităţile care generează aglomeraţii umane în aer liber sau în spaţii închise, precum şi toate manifestările sportive interne, dar nu şi cele internaţionale. Decretul care impune restricţiile amintite a intrat în vigoare la ora 8.00 a zilei de marţi, 10 martie 2020, şi este valabil până vineri, 3 aprilie 2020. Printre măsurile adoptate se află şi suspendarea, pe întregul teritoriu italian, a „ceremoniilor civile şi religioase, inclusiv înmormântările”. Într-un comunicat de presă, Biserica Catolică din Italia a anunţat receptarea, nu fără „suferinţe şi dificultăţi”, a măsurilor luate de guvernul de la Roma. „Biserica din Italia, prin intermediul Diecezelor şi al parohiilor”, se afirmă în comunicatul Episcopilor, „este aproape de toţi oamenii şi împărtăşeşte preocuparea comună în faţa stării de urgenţă sanitară care interesează ţara. În legătură cu această situaţie, Conferinţa Episcopală Italiană – în cadrul unui raport de dialog şi colaborare – în aceste săptămâni şi-a însuşit, relansându-le, măsurile prin care guvernul este angajat în contracararea răspândirii coronavirusului.” „Decretul preşedinţiei Consiliului de Miniştri”, se aminteşte în comunicatul de presă, „suspendă la nivel preventiv până vineri, 3 aprilie a.c., pe întregul teritoriu naţional [italian], «ceremoniile civile şi religioase, inclusiv înmormântările». Interpretarea dată de guvern include de o manieră riguroasă Sfintele Liturghii şi înmormântările printre «ceremoniile religioase». Este vorba de un paragraf foarte restrictiv, a cărui receptare întâlneşte suferinţe şi dificultăţi în rândul păstorilor de suflete, al preoţilor şi credincioşilor. Receptarea decretului este mijlocită numai de voinţa de a face, chiar şi în aceste momente, partea care ne revine pentru a contribui la tutelarea sănătăţii publice”, motivează Episcopii italieni comunicatul de presă din 8 martie 2020. În România au fost confirmate până acum 17 cazuri de infectare, din care cinci pacienţi s-au vindecat ori au fost externaţi. Guvernul interimar de la Bucureşti a suspendat până la sfârşitul lunii martie toate zborurile din şi spre Italia, aceleaşi restricţii fiind aplicate transportului rutier şi celui feroviar, în timp ce persoanele care intră în ţară venind din Italia vor fi puse în carantină sau autoizolare pe teritoriul României. Totodată, premierul interimar Ludovic Orban a anunţat suspendarea cursurilor din învăţământul preuniversitar în perioada 11 martie-22 martie inclusiv, cu posibilitatea de prelungire. La nivel mondial, numărul deceselor din cauza coronavirusului a ajuns la 4.018 persoane, iar numărul celor infectaţi a depăşit pragul de 113.000 de oameni din peste 100 de ţări. Deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că nu poate fi vorba încă de o pandemie globală, oficialii au afirmat că ameninţarea unui astfel de scenariu „este foarte reală”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 659, Ultimul acces: 2026-06-23 00:54:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1