Liturghie de mulţumire pentru activităţile Centrului de Îngrijire la Domiciliu Pârgăreşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Liturghie de mulţumire pentru activităţile Centrului de Îngrijire la Domiciliu Pârgăreşti

[2020-03-12]
O Sfânta Liturghie de mulţumire pentru toate activităţile desfăşurate în cadrul Centrului de Îngrijire la Domiciliu din comuna Pârgâreşti a fost celebrată de pr. Iosif Iacob, director general al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, şi pr. Costel Ţăranu, paroh de Satu Nou, în biserica „Sfântul Mihail” din Satu Nou, duminică, 8 martie 2020, la ora 11.00. Au fost prezenţi angajaţi ai Centrului de Îngrijire la Domiciliu Pârgăreşti şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Au fost amintite în rugăciune toate persoanele care suferă şi s-au adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru toţi aceia care se îngrijesc de cei bolnavi.

„Miracolul nu e că noi facem toate astea, ci faptul ca suntem fericiţi făcând-o”, spunea Sfânta Tereza de Calcutta. Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi aniversează în acest an 30 de ani de activitate. Cu această ocazie se vor desfăşura mai multe evenimente. Dorim să mulţumim membrilor comunităţilor şi binefăcătorilor care de-a lungul timpului au susţinut activitatea de îngrijire la domiciliu. Cu această ocazie, se va celebra câte o Sfântă Liturghie în comunităţile în care sunt prezente centrele de îngrijire la domiciliu. Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu din cadrul domeniului pentru Vârstnici şi Persoane cu Dizabilităţi este format dintr-o reţea de 9 centre regionale de îngrijire la domiciliu: Faraoani, Huşi, Iaşi, Iugani, Oţeleni, Pârgăreşti, Roman, Săbăoani şi Suceava.
Prin intermediul celor nouă centre, oferim servicii sociale şi socio-medicale persoanelor vârstnice, imobilizate la pat sau la domiciliu. Personalul CID format din 60 de angajaţi, asistă anual peste 1.300 de beneficiari cu grade diferite de dependenţă, ce suferă din cauza bolilor, a singurătăţii şi a stării materiale precare. Dezideratul zilnic al personalului de îngrijire format din medici, asistenţi sociali, asistenţi medicali, kinetoterapeuţi, îngrijitori bătrâni la domiciliu este creşterea calităţii vieţii persoanelor asistate prin oferirea de servicii specializate şi individualizate, potrivite gradului de dependenţă şi condiţiilor socio-economice în care se regăsesc aceştia.
Centrul de Îngrijire la Domiciliu Pârgăreşti a fost înfiinţat în anul 2010, în cadrul parteneriatului public privat dintre Consiliul Local Pârgăreşti, Congregaţia Fiicele Sfântului Francisc de Assisi şi Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi. Echipa CID Pârgăreşti este formată din: asistent medical coordonator – Paula Strbova (Sora Iana); asistent social – Andreea Scripcaru şi îngrijitoare bătrâni la domiciliu – Elena Vivsenco (Sora Tabita). Suntem alături de bătrâni, oferind asistenţă socio-medicală la domiciliu şi servicii de îngrijire pentru persoanele imobilizate la pat sau la domiciliu, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii acestora. În comuna Pârgăreşti beneficiază de serviciile de îngrijire la domiciliu aproximativ 70 de persoane vârstnice anual. Lunar, în medie sunt vizitaţi 50 de vârstnici.
Dorim să mulţumim părintelui paroh pentru colaborare şi dumneavoastră, dragi credincioşi, pentru că aţi răspuns de fiecare dată iniţiativelor care s-au desfăşurat, aici, în comunitate: evenimentul „Un milion de stele”, colectele care se organizează pentru susţinerea activităţii centrului, acţiunile de strângere de fonduri şi bunuri, care se realizează în colaborare cu şcolile din comună. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate şi multe haruri! Ne bucurăm că autorităţile locale, Consiliul Local şi doamna primar Victoria Iulişca sunt alături de noi şi de persoanelor vârstnice din comună şi le mulţumim pentru frumoasa colaborare. De asemenea, mulţumim membrilor echipei de îngrijire la domiciliu, care zi de zi aduc alinare persoanelor vârstnice. Disponibilitatea, curajul şi implicarea lor aduc multe roade şi speranţă în viaţa acestor persoane. (Antonina Dogariu, coordonator diecezan Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 684, Ultimul acces: 2026-06-24 19:18:15