Birourile Vaticanului rămân deschise[2020-03-13]Pe fondul pandemiei coronavirusului, birourile Statului Vatican şi dicasterele Sfântului Scaun vor rămâne deschise şi funcţionale, cu precauţii suplimentare şi cu permisiunea de a lucra de acasă în unele cazuri, aflăm dintr-o declaraţie de joi. Textul publicat de Vatican pe 12 martie spune că „s-a stabilit că dicasterele şi entităţile din cadrul Sfântului Scaun şi al Statului Vatican rămân deschise pentru a asigura serviciile esenţiale Bisericii Universale”.Cu permisiunea superiorilor lor, anumiţi angajaţi pot lucra de la distanţă. Cei a căror activitate priveşte materiale sau informaţii protejate de secretul pontifical nu pot lucra de acasă, conform prevederilor distribuite de Secretariatul de Stat, care coordonează măsurile Vaticanului în timpul pandemiei coronavirusului. Decizia de a continua activitatea a fost luată în cadrul unei şedinţe speciale din 12 martie a şefilor de dicastere, prezidată de secretarul de stat, Cardinalul Pietro Parolin. Dispoziţiile Secretariatului de Stat cer ca birourile să adopte orare flexibile şi să îşi programeze angajaţii şi funcţionarii să lucreze în ture, pentru a evita ca mai mulţi oameni să fie prezenţi la birou în acelaşi timp. „Activităţile din dicastere, ale entităţilor Sfântului Scaun sau conectate la acesta şi ale Guvernatorului Statului Vatican trebuie să fie garantate în continuare”, se arată în document, luând în considerare care sunt serviciile cu adevărat esenţiale. Dispoziţiile temporare sunt în vigoare începând cu 11 martie. Papa Francisc a avut un program normal cu mai multe întâlniri individuale în dimineaţa de 12 martie, inclusiv cu pr. Roberto Dotta, abatele Bazilicii Papale San Paolo fuori le mura, şi cu Cardinalul Stanislaw Rylko, arhipreotul Bazilicii Papale Santa Maria Maggiore. De asemenea s-a întâlnit cu Cardinalul Giovanni Battista Re, decan al Colegiului Cardinalilor, cu Arhiepiscopul Giacomo Morandi, secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, şi cu Cardinalul Francesco Coccopalmerio, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. Ambasadorul Japoniei la Sfântul Scaun, Yoshio Matthew Nakamura, a avut o întâlnire de curtoazie cu Papa Francisc, tot joi, 12 martie. Mai mulţi oficiali ai Vaticanului au declarat pentru CNA la începutul acestei săptămâni că lucrul în cadrul birourilor Vaticanului continuă în ciuda pandemiei coronavirusului. Angajaţii şi oficialii au fost rugaţi să rămână în permanenţă la un metru unul de celălalt, să restricţioneze vizitele oaspeţilor şi să nu se adune pentru întâlniri sau în jurul automatelor de cafea, a spus un oficial. Poliţia italiană a închis graniţa cu Vaticanul din Piaţa San Pietro pe 10 martie. Bazilica a fost închisă pentru turişti. Guvernul italian a pus Italia într-un blocaj la nivel naţional până pe 3 aprilie, pentru a ajuta la reducerea răspândirii coronavirusului, ce a provocat moartea a peste 800 de persoane în această ţară. Carantina împiedică circulaţia în ţară şi limitează alte călătorii. Oamenii sunt obligaţi să stea acasă, cu excepţia mersului la serviciu, la supermarket sau la farmacie. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 669, Ultimul acces: 2026-06-19 14:48:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1