Mesajul PS Vasile Bizău privind activitatea pastorală în perioada de pandemie cu coronavirus[2020-03-14]PS Vasile BizăuOnoraţi părinţi preoţi, dragi credincioşi, timpul Postului Mare al acestui an îl parcurgem cu dorinţa reînnoirii sufleteşti şi cu stăruinţa în rugăciune, pentru a depăşi vremea încercării abătute asupra lumii întregi, precum şi a ţării noastre, prin pericolul provocat de extinderea cu repeziciune a pandemiei de coronavirus. Date fiind circumstanţele şi eforturile pe care toţi suntem datori să le facem pentru a preîntâmpina răspândirea virusului, ne alăturăm iniţiativelor şi măsurilor luate de autorităţile guvernamentale în vederea tutelării sănătăţii populaţiei şi recomandăm, cu părintească grijă, acordarea a cât mai multă atenţie deciziilor care se iau şi măsurilor care se impun în această situaţie. Toate acestea sunt anunţate prin mijloacele de comunicare şi vin în ajutorul fiecăruia în vederea evitării contaminării şi îmbolnăvirii, precum şi a grijii datorate celor de lângă noi, semenii noştri de care trebuie să avem grijă. Pornind de la măsurile igienico-sanitare şi până la cele de ordin administrativ comunitar, se impune cu precădere evitarea adunărilor de orice fel şi suspendarea oricăror activităţi care implică un număr mai mare de persoane decât cel admis de autorităţile publice. Astfel, cerem onoraţilor preoţi de a fi disponibili pentru pastoraţia care se impune în timpuri de restrişte şi să comunice cât mai mult cu credincioşii pe care îi păstoresc, pentru a-i face să înţeleagă situaţia de necesitate şi a veni în întâmpinarea tuturor nevoilor lor, în special cele sufleteşti, şi pentru a-i asista cu Sfintele Taine după nevoia şi cerinţa doritorilor. Pentru o bună coordonare a programului fiecărei parohii, preoţii, împreună cu consiliul curatoral, vor face în aşa fel încât datoria celebrării serviciilor liturgice, care se impun în această perioadă, să fie în concordanţă cu binele comunităţii şi cu reglementările autorităţilor guvernamentale. În vremuri de încercare, rugăciunea se cuvine a fi sporită şi comuniunea ei poate fi realizată prin participarea fiecăruia, oriunde s-ar afla, acasă sau în spaţii protejate, impuse de măsurile de protecţie. Având în vedere vulnerabilitatea persoanelor vârstnice şi consecinţele grave ale acestui tip de virus, le îndemnăm să evite adunările publice şi, pe cât posibil, să participe la Sfânta Liturghie prin intermediul transmisiunilor televizate, la radio sau internet. Recomandăm tuturor credincioşilor să însoţească în rugăciunile lor zilnice persoanele afectate de această pandemie şi familiile lor. De asemenea, un loc special în rugăciuni să îl aibă personalul medical şi toţi cei implicaţi în lupta cu acest virus. Ne încredinţăm milostivirii Domnului, cerându-I ajutorul necesar pentru a depăşi aceste timpuri de încercare, şi ne punem sub ocrotirea Maicii Domnului, pentru a reuşi să ne sprijinim unii pe alţii. Cu părintească însoţire şi purtare de grijă, † Vasile, Episcop de Maramureş. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 707, Ultimul acces: 2026-06-11 12:18:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1