Părintele Necula, mesaj de solidaritate cu Italia: „S-au închis graniţele, dar s-au deschis mai adânc inimile” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Părintele Necula, mesaj de solidaritate cu Italia: „S-au închis graniţele, dar s-au deschis mai adânc inimile”

[2020-03-10]
de Ştefana Totorcea

Părintele Constantin Necula a transmis un mesaj de solidaritate cu italienii şi românii din Italia afectaţi de infecţia cu coronavirus şi de măsurile de combatere a acesteia.
El a evocat legătura profundă dintre poporul italian şi cel român, care sunt înrudite prin latinitatea lor. La ora actuală, cea mai mare comunitate din diaspora românească se găseşte în Italia.
„Rădăcina romană a existenţei noastre e în suferinţă şi întristare. E într-o dramatică situaţie de criză, care ne paşte şi ne aprovizionează propria noastră criză. Avem români peste tot, dar în Italia sunt cu milioanele”, a scris părintele Necula.
El a menţionat generozitatea cu care italienii i-au primit pe românii stabiliţi în Italia: „locaşurile lor de cult ne-au fost oferite familiilor creştine româneşti”, „bibliotecile lor au devenit sursă de cercetare, iar universităţile lor ne-au primit ca pe nişte fraţi”.
În acest moment de vulnerabilitate în faţa bolii şi morţii, românii sunt alături de Italia, „chiar dacă acum pe aer şi uscat şi pe mare nu mai venim spre tine, iar ai noştri care vin dinspre tine sunt puşi în carantină”, continuă mesajul.
Părintele Necula a îndemnat la rugăciune şi i-a sfătuit pe români să-şi manifeste susţinerea morală faţă de italieni.
„Nu sunt singuri. Şi nelăsându-i singuri, nici noi nu suntem singuri. S-au închis graniţele, dar s-au deschis mai adânc inimile”, a scris el, urându-le românilor post liniştit şi luminat.
Din cauza infecţiei cu COVID-19, România a suspendat temporar traficul aerian şi transportul rutier şi feroviar de persoane din România către Italia şi din Italia către România.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 970, Ultimul acces: 2026-06-19 06:43:46