Permanenţa Episcopiei Italiei s-a întrunit online în condiţii de epidemie: Comunicat[2020-03-09]de Sorin IoniţeEpiscopia Ortodoxă Română din Italia, ţara cea mai afectată de coronavirus din Europa şi a doua din lume, s-a întrunit online în şedinţă extraordinară, sâmbătă, 7 martie 2020. La şedinţa dedicată acestei epidemii au luat parte membrii Permanenţei Eparhiale şi cei 22 de Protopopi din Italia. În comunicatul semnat de Episcopul Siluan al Italiei este specificat modul în care se desfăşoară asistenţa duhovnicească în Peninsulă, precum şi alte măsuri în condiţii de epidemie, luate în acord cu Decretul emis de Guvernul Italiei în data de 4 martie. În cazul celor 10 localităţi din provincia Lodi (Lombardia) puse în carantină de autorităţile italiene şi în alte zone considerate „cu risc epidemiologic”, se va continua asistarea credincioşilor la distanţă, prin mijloacele de comunicare. Până la reluarea cursurilor în şcolile de stat, în toate parohiile se suspendă cursurile de cateheză şi şcolile duminicale, acestea urmând a fi înlocuite cu cursuri online. Toate întrunirile preoţeşti protopopiale, precum şi toate pelerinajele, excursiile şi alte evenimente „care comportă întruniri de persoane ce nu pot garanta respectarea normelor de siguranţă” prevăzute de Guvernul Italiei se suspendă până în data de 15 martie. Comunicatul de presă: În contextul extensiei epidemiei cu Coronavirus în toate regiunile Italiei (dintre care, în Lombardia – peste 3420 de cazuri, Emilia Romagna – peste 1000 de cazuri, Veneto – peste 500 cazuri etc.), cu un total, la ora actuală (ieri seară), de 5.883 de persoane contaminate (faţă de 650, acum o săptămână) şi 233 decese (faţă de 17, acum o săptămână), fapt ce a determinat autorităţile civile şi sanitare italiene să ia noi măsuri specifice atât pentru zonele în cauză cât şi pentru întreg teritoriul italian (prin decret guvernamental din 4 martie a.c.); după ce a avut loc şedinţa extraordinară din această dimineaţă, convocată on-line, la care au participat membrii Permanenţei Eparhiale şi cei 22 de Protopopi, pentru a analiza situaţia actuală din zonele afectate de epidemie, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei comunică următoarele: Se reiterează îndemnul la rugăciune, adresat tuturor clericilor, monahilor şi credincioşilor din cuprinsul Episcopiei, cerând mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfinţilor Tămăduitori, a Sfântului Arhanghel Rafail şi a tuturor Sfinţilor, pentru paza şi grabnica însănătoşire a persoanelor aflate în suferinţă de pe seama contaminării cu Coronavirus şi pentru membrii familiilor lor, pentru mângâierea şi întărirea sufletească a membrilor familiilor celor decedaţi, precum şi pentru paza şi ajutorul tuturor cadrele medicale implicate în îngrijirea celor bolnavi. Se reiterează recomandarea, către toţi clericii, monahii şi credincioşii din Eparhie, de a se respecta cu stricteţe prevederile Ordonanţelor emise de către instituţiile centrale sau locale ale administraţiei publice sau sanitare italiene, precum şi toate recomandările Ministerului Sănătăţii din Italia, în ceea ce priveşte igiena şi sănătatea publică (cf. Decretul Guvernului Italian – DPCM[1] din 4 martie 2020, disponibil pe prima pagină: http://www.governo.it şi www.episcopia-italiei.it). În ziua de Duminică, 8 martie 2020, toate bisericile din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei vor fi deschise (cu excepţia bisericilor parohilor din Asola şi Tripoli, Provincia de Mantova, Protopopiatul Lombardia III), cu respectarea fermă a prevederilor Ordonanţelor emise de instituţiile centrale sau locale, ale administraţiei publice şi sanitare, ţinând cont de cele stipulate în Decretul Guvernului Italian – DPCM din 4 martie 2020. În zonele restricţionate, slujba Sfintei Liturghii de Duminică (8 Martie) se va săvârşi de dimineaţă, începând cu orele 07:00, în cadru restrâns (cu respectarea prevederilor legale în vigoare), urmând ca preoţii să rămână, după terminarea slujbei, la dispoziţia credincioşilor care, prin purtarea de grijă a consilierilor parohiali, vor putea intra în biserică, în mod eşalonat, cu respectarea numărului maxim recomandat de către oficialităţile publice locale, păstrând distanţa de siguranţă între persoane (de 1 metru) şi ţinând cont de măsurile de igienă şi de sănătate publică în vigoare. În bisericile unde există bănci, respectiv scaune, acestea se vor aranja astfel încât să se respecte distanţa minimă corespunzătoare (1 metru) între persoanele care se vor aşeza pe ele, conform DPCP din 4 martie a.c. Până la reluarea cursurilor în şcolile de stat, în toate parohiile se suspendă cursurile de cateheză (pentru copii şi adulţi) şi şcolile duminicale, acestea urmând a fi înlocuite cu cursuri on-line, după modelul adoptat de Ministerul Educaţiei din Italia prin programul Şcoala la distanţă (Homeschooling), folosindu-se platformele digitale disponibile în spaţiul virtual. În acest sens, se vor urma indicaţiile Departamentului pentru Cateheză. Până la data prevăzută de Decretul Guvernului Italian din 4 martie 2020(adică până în 15 martie a.c.), se suspendă toate întrunirile preoţeşti protopopiale, precum şi toate pelerinajele, excursiile şi alte evenimente „care comportă întruniri de persoane ce nu pot garanta respectarea normelor de siguranţă”, prevăzute de decretul mai sus menţionat. Bisericile parohiale şi mănăstireşti vor fi deschise şi pe parcursul celei de-a II-a săptămâni a Postului Mare (acolo unde se dispune de spaţiul de slujire în exclusivitate), iar programul liturgic şi de asistenţă duhovnicească va fi astfel organizat încât preotul să fie la dispoziţia credincioşilor care solicită o rugăciune, spovedanie, sfătuire, etc. În zonele restricţionate, preotul se va îngriji de informarea credincioşilor cu privire la condiţiile în care aceştia pot primi asistenţă duhovnicească. Se reiterează îndemnul, către clericii eparhiei, de a adăuga, şi pe mai departe, la slujbe (la ectenia mare şi la ectenia întreită) cereri speciale, ce se rostesc În vreme de orice nevoie şi primejdie omenească sau în caz de Boli molipsitoare, după cum este rânduit în Liturghier. Se va asigura, în continuare, asistenţă religioasă bolnavilor din spitale, acolo unde este permis accesul clericilor noştri. Se va continua asistarea la distanţă, prin mijloacele de comunicare, a credincioşilor care se află în cele 10 localităţi din provincia Lodi (Lombardia), puse în carantină de către autorităţile italiene, şi în celelalte zone considerate cu risc epidemiologic. Credincioşii din localităţile aflate în carantină (zona roşie), care nu au posibilitatea să ajungă la bisericile parohiale, sunt îndemnaţi să urmărească sfintele slujbe la Trinitas TV şi Radio (prin emisie undă, site web şi Facebook – https://www.trinitas.tv), iar pentru mângâierea sufletului să citească cuvintele de folos de la Sfinţii Părinţi, care se publică, în mod expres, pe site-ul Merinde Pentru Suflet (https://episcopia-italiei.ro/mps/), asigurându-i de solidaritatea noastră şi de stăruitoarea noastră rugăciune pentru dânşii. Ne rugăm, împreună cu Preasfinţitul Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, Preamilostivului şi Iubitorului de oameni Dumnezeu Care are puterea de a tămădui toată boala şi toată neputinţa în popor (cf. Mt. 4, 23), să stăvilească, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a tuturor Sfinţilor, epidemia ce a venit peste noi şi peste ţara în care locuim, Italia. Cu neclintită nădejde în mila şi ajutorul lui Dumnezeu şi cu părintească binecuvântare, † Episcopul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei Dată la Reşedinţa noastră de la Roma, sâmbătă 7 Martie 2020. [1] Extras, punctul „b” al hotărârii de guvern din 4 martie a.c.: „Se suspendă orice manifestare, eveniment sau acţiune publică de orice natură, atât în locurile publice cât şi în cele private, care comportă întruniri de persoane şi nu pot respecta normele de distanţă şi de siguranţă între persoane, de cel puţin 1 metru (conform prevederii nr. 1, paragraful „d” din Decretul Consiliului de Miniştri a Republicii Italiene).” Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 643, Ultimul acces: 2026-06-16 20:47:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1