Starea sănătăţii Papei Francisc urmează un curs pozitiv[2020-03-06]Liturghie în capela Casei Santa MartaSfântul Părinte a urmărit vineri dimineaţă, din reşedinţa sa din Casa Santa Marta, în Cetatea Vaticanului, încheierea exerciţiilor spirituale pentru Curia Romană desfăşurate în perioada 1-6 martie a.c. în localitatea Ariccia, lângă Roma. Începând din seara de duminică, 1 martie, până în dimineaţa de vineri, predicatorul exerciţiilor, preotul iezuit italian Pietro Bovati, a prezentat o serie de meditaţii biblice pe tema «”Rugul ardea cu foc” (Ex 3,2). Întâlnirea dintre Dumnezeu şi om în lumina cărţii Ieşirii, a Evangheliei după Matei şi a rugăciunii Psalmilor». Predicatorul exerciţiilor este profesor emerit al Institutului Biblic Pontifical din Roma şi îndeplineşte în prezent misiunea de secretar al Comisiei Pontificale Biblice. La ultima meditaţie a exerciţiilor, prezentată vineri la ora 10.00, pr. Bovati a vorbit despre „Prezenţa lui Dumnezeu”, având ca texte biblice de referinţă cartea Exodului (33,7-17), rugăciunea Psalmilor (Ps 90) şi evanghelia după Sf. Matei (28,16-20). Exerciţiile spirituale pentru Papa şi Curia Romană se organizează anual la începutul Postului Mare. După cum a anunţat duminica trecută la rugăciunea „Îngerul Domnului”, Papa Francisc a spus că din cauza unei răceli nu poate fi prezent personal la exerciţiile spirituale de anul acesta, dar că va participa de acasă. La fel a făcut şi vineri, când a urmărit prin legătură video, ultima meditaţie a perioadei de reculegere. Cât priveşte starea sănătăţii Papei, în seara de joi, 5 martie a.c., directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a adăugat că „se derulează de o manieră pozitivă parcursul răcelii diagnosticate Sfântului Părinte, care continuă să celebreze zilnic Sfânta Liturghie şi să urmărească exerciţiile spirituale, după cum s-a comunicat în zilele precedente”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 677, Ultimul acces: 2026-06-17 15:37:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1