Ariccia: În timpuri de incertitudini este nevoie de discernământ şi profeţie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasa > Stiri > Arhiva Stiri
Stiri de azi
Stiri Actuale
Arhiva Stiri 2026
Arhiva Stiri 2025
Arhiva Stiri 2024
Arhiva Stiri 2023
Arhiva Stiri 2022
Arhiva Stiri 2021
Arhiva Stiri 2020
Arhiva Stiri 2019
Arhiva Stiri 2018
Arhiva Stiri 2017
Arhiva Stiri 2016
Arhiva Stiri 2015
Arhiva Stiri 2014
Arhiva Stiri 2013
Arhiva Stiri 2012
Arhiva Stiri 2011
Arhiva Stiri 2010
Arhiva Stiri 2009
Arhiva Stiri 2008
Arhiva Stiri 2007
Arhiva Stiri 2006
Arhiva Stiri 2005
Top Toate Stirile
Top Stiri Actuale
Stiri necitite
Sugerati Stiri
eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Ariccia: În timpuri de incertitudini este nevoie de discernământ şi profeţie

[2020-03-07]
Cristos este prezent acolo unde discipolii ascultă de mandatul Său, „nerămânând prizonieri în micul lor staul, ci mergând să ducă iradierea harului în lume”. „O misiune supraumană, încredinţată unor oameni care au trăit experienţa fragilităţii lor” şi care „pot să asume această misiune numai pentru că Isus le spune: ‘Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul timpurilor'”. Aceasta este concluzia la care a ajuns pr. Pietro Bovati în a noua şi ultima meditaţie oferită participanţilor la exerciţiile spirituale pentru Curia Romană, vineri, 6 martie 2020, dimineaţa, în Casa „Divin Maestro” din Ariccia. „Prezenţa lui Dumnezeu” a fost tema tratată de secretarul Comisiei Biblice Pontificale la încheierea acestui itinerar care a început în după-amiaza duminicii trecute, 1 martie.

Inspirându-se din lecturi luate din capitolul 33 din cartea Exodului (7-17), din Evanghelia lui Matei (28,16-20) şi din Psalmul 90, predicatorul a început subliniind că „Domnul este prezent în viaţa noastră, este Emanuel pentru noi şi ne însoţeşte pe drumul nostru”. Şi primul care a înţeles aceasta a fost Moise, exemplar în conducerea Israelului, „arătând că de la Dumnezeu, de la raportul cu El, în ascultare, se primeşte ca har capacitatea de a conduce poporul”. Pr. Bovati a spus că „Isus a recomandat să ne rugăm în secret fără exhibiţie” precum şi că „rugăciunea nu trebuie să devină niciodată spectacol şi nicidecum auto-celebrare”. Totuşi, a afirmat el, „a fi un exemplu luminos este o obligaţie”; cu avertismentul că „această exemplaritate este adevărată atunci când nu are în vedere aplauzele făcute omului, ci dimpotrivă, adorarea lui Dumnezeu”, printr-o „iradiere spirituală” care „vine tocmai de la cel care se roagă, pentru că atrage, îi duce pe oameni să îl iubească pe Dumnezeu”.
După aceea, oprindu-se asupra termenilor din dialogul dintre Domnul şi Moise în textul meditat, pr. Bovati a remarcat că primul foloseşte un imperativ: „Du-te şi pleacă de aici”. Ceea ce „poate fi deranjant numai dacă este gândit pur şi simplu ca voinţa altuia; însă când porunca este promulgată de gura prietenului, de Dumnezeul iubirii, dacă este înţeles în adevărul său”, atunci „luminează, face înţelepţi, încurajează, promovează viaţa credinciosului, pentru că este ca un drum deschis larg, o poartă care se deschide asupra misterului iubirii”. În afară de aceasta, a continuat predicatorul, „porunca divină este proporţionată mereu cu omul pentru că este posibilă, ba chiar uşor de îndeplinit, nu pentru că ordinea pe care o vrea Dumnezeu este fără trudă şi fără jertfă, ci pentru că acela care dă ordinul promite prezenţa Sa, dă puterea, harul, duhul” pentru îndeplinirea lui.
Mai mult: expresia „a pleca” face trimitere pe de o parte la „un proces continuu”, la „o mişcare de eliberare care nu se va încheia niciodată atâta timp cât vom fi pe acest pământ”; şi pe de altă parte „arată că există mereu un proces de ridicare”, care nu costă numai „trudă”, ci este şi „promovare, înălţare, a merge spre ceva mai înalt”. Un alt element găsit de secretarul Comisiei Biblice Pontificale face trimitere la faptul că Moise nu îi cere Domnului „recompense, nici semne, nici promisiuni” pentru el, ci „cere numai să fie instrument. Este ca un profet care de fiecare dată trebuie să fie instruit de Domnul pentru a îndeplini zi după zi misiunea sa”. Şi în aceasta păstorul are datoria de „a şti să recunoască şi să promoveze în slujirea comună persoanele pe care Dumnezeu le-a ales şi le-a consacrat, le-a trimis; aşa încât, după aceea, el să fie cel care alege pe cel care a fost ales de Dumnezeu şi să îl poată consacra pe cel care a fost sfinţit de Dumnezeu, adică înzestrat cu Duhul Sfânt pentru slujire”.
Aşadar, Moise „a înţeles încă de la început necesitatea” de a avea „colaboratori: pentru a merge la faraon trebuie să fie însoţit de Aron; pentru a celebra triumful Domnului asupra mării trebuie să implice glasul şi tamburinele lui Miriam; pentru a-l învinge pe Amalec trebuie să îl activeze pe Iosue, dar şi pe Aron şi Hur pentru a susţine mâinile sale” şi „pentru a administra justiţia, cu nenumăratele sale exigenţe, trebuie să recurgă la un colegiu de judecători, aşa încât în subîmpărţirea îndatoririlor să fie posibilă purtarea unei poveri de atâta responsabilitate şi activarea unei sinodalităţi, adică o unitate de intenţii, o colaborare faţă de acelaşi obiectiv”. „O astfel de coparticipare a multora la unica misiune nu evidenţiază numai atitudinea sapienţială” a celui care „înţelege că dacă nu vrea să fie doborât, trebuie să se lase ajutat, şi că a fi mai mulţi face lucrul mai bun, pentru că, se spune în proverb ‘funia cu trei capete este mai rezistentă'”.
Mai mult, a mijloci pentru ca „alţii să fie implicaţi în aceeaşi misiune evidenţiază, ca mărturie religioasă, că numai Dumnezeu este principiul unic al mântuirii, a cărui prezenţă invizibilă este atestată tocmai de renunţarea fiecăruia de a fi unicul făcător de bine”. Iată aşadar importanţa capitală a discernământului: „desigur, nu criteriile lumeşti de prietenie, simpatie, afinitate culturală sau orice altceva, nici o simplă considerare a calităţilor obiective în domeniul intelectual sau practic asigură competenţa, eficienţa, credibilitatea”. „Toate acestea trebuie supuse unei intuiţii spirituale de ordin profetic care să ştie să recunoască ce vrea Dumnezeu, ceea ce Dumnezeu a pus deja într-o persoană anume, poate şi fără ca ea să ştie, pentru ca să fie pregătită pentru misiunea pe care Domnul i-o va încredinţa”. Însuşi Moise formulează cererea „să ştie să îl recunoască pe cel pe care Dumnezeu l-a ales”, aşa cum el însuşi „a fost ales personal şi cunoscut pe nume”, deşi „probabil că el nu s-ar fi ales în niciun fel”.
Actualizând reflecţia, predicatorul a vorbit apoi despre parcursul pe care păstorul trebuie să îl urmeze pentru a duce turmele la păşunile veşnice: „Într-un timp de schimbări, de dificultăţi, de incertitudini ca acela de astăzi este necesar a şti să găsim drumul potrivit pentru ceea ce Dumnezeu vrea astăzi”. Cu o certitudine: că „drumul corect” este cel „trasat de porunci, care sunt ca nişte pietre de hotar, schiţează cărarea, luminează parcursul”, exact ca Moise „care a primit Torah, a şi scris-o, apoi a comunicat-o şi a explicat-o poporului după ce a fost în mod repetat în ascultarea Domnului pe muntele sfânt”.
Revine aşadar tema „discernământului”, la care biblistul a adăugat adjectivul „practic”, pentru a indica „acea capacitate sapienţială de natură profetică – dăruită de Dumnezeu rugăciune – de a recunoaşte în concret, în circumstanţele complicate ale istoriei, în prezent, în varietatea persoanelor, a momentelor, priorităţile de urmat; deci a recunoaşte în fiecare realitate ceea ce vrea Dumnezeu”. Pentru a face aceasta, „nu este suficientă cunoaşterea teoretică sau o competenţă în ştiinţele teologice. Este necesar un dar spiritual, necomunicat o dată pentru totdeauna, ci ‘distilat’ zi după zi pentru a ajuta persoanele să aleagă calea care a fost indicată, pentru a-l ajuta pe păstor să conducă pe căile bune”. Aşadar, este vorba de „un dar spiritual şi ca atare este intrinsec iubitor, nu se prezintă ca pretenţie a învăţatului, a competentului, care ştie mereu totul”, ci este „conştiinţa utilă a discipolului care a fost instruit de Domnul”.
În sfârşit pr. Bovati a îndemnat să se mediteze ultimele versete din capitolul 28 din Evanghelia lui Matei, dedicate întâlnirii lui Isus Înviat cu apostolii Săi. El le cere celor unsprezece să se întoarcă în Galileea, în locul unde a început vocaţia lor, pentru a retrăi credinţa „care probabil şi acum este şovăitoare” după răstignirea Sa. Însă, a remarcat iezuitul, nu este vorba de o „procedură nostalgică”, ci mai ales de a înţelege „darul fondator care constă în urmarea lui Isus, a fi cu El, a trăi din cuvântul Său şi din iubirea Sa”. În afară de aceasta, îi trimite într-un „ţinut de graniţă, Galileea naţiunilor”, făcându-i „să iasă din ghetoul glorios dar şi orgolios din Ierusalim pentru a-i duce la frontiere” şi a-i trimite să facă „discipoli în toate naţiunile”. De fapt, „Cristos şi-a vărsat sângele pentru mulţime”. Şi acum, ca „Păstor suprem al oilor, promovează păstori pe discipolii Săi”, pentru „o continuare, o dilatare a lucrării Sale de iubire”, a argumentat predicatorul terminând reflecţia sa. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 692, Ultimul acces: 2026-06-22 09:03:35