Sediu al grupului Alcoolici Anonimi din Roman, sfinţit de Arhiepiscopul Ioachim[2020-02-23]de Sorin IoniţeArhiepiscopul Ioachim a sfinţit sâmbătă, 22 februarie 2020, un nou sediu destinat tratării persoanelor dependente de alcool, aflat în incinta Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman. Evenimentul a avut loc la împlinirea primului an de la înfiinţarea grupului Alcoolicii Anonimi (AA) „Renaşterea” din Roman. Au fost invitaţi membri ai grupurilor AA din zona Moldovei care şi-au propus să lupte împotriva dependenţei şi să transmită mai departe acest mesaj, informează Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Lucrările pentru amenajarea acestui centru au fost coordonate de Protos. Gabriel Roşu, profesor de spiritualitate în cadrul seminarului romaşcan, cu sprijinul unor binefăcători, preoţi şi credincioşi. Centrul are în prezent 7 persoane în tratament specific şi va dezvolta în curând activităţi cu caracter educativ şi social în cadrul unei asociaţii intitulate „Pantanassa”. După slujba de sfinţire, IPS Ioachim a oferit distincţii de vrednicie susţinătorilor acestui proiect, apoi a reliefat importanţa voinţei şi a stăruinţei în lupta cu acest tip de patimi şi a încurajat persoanele care au decis „să lupte pentru despătimire şi fericire”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 704, Ultimul acces: 2026-06-24 13:32:53
|
Timp total: 0.03s...
[]:1