Un nou ierarh în Sinod. Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul îşi doreşte să fie prieten al tinerilor

Acasa > Stiri > Arhiva Stiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri si Evenimente

Un nou ierarh în Sinod. Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul îşi doreşte să fie prieten al tinerilor

[2020-02-23]

de Sorin Ioniţe

Un nou ierarh a fost hirotonit duminică, 23 februarie 2020, în Catedrala din Cluj-Napoca şi instalat ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului: Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul.
În vârstă de 36 de ani, PS Benedict Bistriţeanul a devenit cel mai tânăr membru al Sfântului Sinod. Ierarhul a spus că va dedica în slujire un loc special tinerilor considerând că tinereţea Preasfinţiei Sale este „un dar de la Dumnezeu tocmai pentru o bună lucrare cu şi pentru ei”.
„Îmi doresc mult să fiu prietenul vostru şi mă voi osteni din răsputeri pentru acest lucru”, a spus ierarhul la finalul slujbei de duminică.
La hirotonia noului Episcop vicar de la Cluj au fost prezenţi Mitropolitul Andrei şi alţi 9 ierarhi, clerici, autorităţi centrale şi locale, oameni de cultură. Între invitaţi s-au numărat Secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, şi Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.
Noul ierarh al Bisericii noastre a spus că porneşte la drum cu nădejde, „cerându-vă frăţiilor voastre, tuturor, rugăciunea pentru mine”.
Aproape o sută de tineri bistriţeni, îmbrăcaţi în port tradiţional, au luat parte la hirotonia noului Episcop vicar Benedict Bistriţeanul. ©Radio Renaşterea
În cuvântul rostit, PS Benedict Bistriţeanul a subliniat că socoteşte slujirea de „părinte” drept „cea mai înaltă slujire din lume” şi speră că alegerea sa în această demnitate „s-a întâmplat nu de la oameni, ci de la Dumnezeu prin aleşii Săi”.
Cuvântul integral:
IPS Voastră Părinte Mitropolit, IPS Voastră, PS Voastre,
Cuv. şi PC fraţi preoţi, PC Maici,
Domnule Ministru, Onorate oficialităţi,
Fraţilor, surorilor, dragi tineri,
„Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (1 Timotei 4, 12)
Proorocul Moise păştea oile socrului său în jurul Muntelui lui Dumnezeu Horeb, riscându-şi confortul vieţii sale pământeşti. Aceasta pentru că, atunci când se apropie cineva de Dumnezeu, nu poate să rămână neatins de prezenţa Lui, care, deşi aşteptată, totuşi se arată surprinzătoare, năvalnică, dar şi mult prea puternică pentru ceea ce este omul şi ceea ce el poate purta.
Şi curios, îndrăzneţ şi doritor de experienţă, Moise se apropie de vedenie şi dintr-o dată se trezeşte călcând pe pământ sfânt, păşind în altarul lui Dumnezeu. Şi totuşi, stând în faţa lui Dumnezeu, stare pe care şi-a dorit-o întreaga viaţă, i se face frică, pentru că se simte prea mic, Îl vede pe Dumnezeu aşa de mare, iar sarcina care se aşează pe umerii săi se arată a fi neaşteptat de grea.
Această stare o descrie Sfântul Apostol Pavel zicând: „Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10, 31). Însă Moise va spune în cele din urmă „Iată-mă, Doamne”, „vremea este ca Tu să lucrezi”. Dincolo de frica, de neliniştea sau de slaba credinţă a omului, focul ce însoţea arătarea lui Dumnezeu „ardea şi nu se mistuia”, reprezentând garanţia chemării – „Domnul este cu tine”, şi anticipând alegerea care aducea cu sine calea mântuirii sale, dar şi a poporului lui Dumnezeu.
Maica Domnului, Rugul Aprins, a fost şi garanţia chemării mele, care, pe 13 februarie 2020, s-a confirmat în alegere şi am această credinţă că s-a întâmplat nu de la oameni, ci de la Dumnezeu prin aleşii Săi – „părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28).
Această zi a fost schimbarea de macaz din viaţa mea, care a venit cu năvală, dar şi cu teamă. Credinţa, ca şi act esenţial al vieţii, pe care în decursul timpului am propovăduit-o cu insistenţă, era chemată la manifestare în toată puterea ei. Deşi puţin timp de atunci, a adus cu sine cele mai intense trăiri din parcursul meu biografic.
S-au întâlnit aici atât puterea de retrospectivă, aducând cu sine nostalgii şi bucurii deopotrivă – oameni, locuri, clipe, experienţe, cât şi, pregnant şi năvalnic, o cale a prospectivelor. Viitorul se construieşte împreună cu Dumnezeu în rugăciune, care are rolul de a desţeleni şi lumina mintea, de a desluşi căi şi de a dispune înspre lucrarea cea bună.
Ne rugăm la vecernie „Doamne, fă cu noi semn spre bine; îndreptează-ne pe calea Ta ca să umblăm întru adevărul Tău”. De aici vine nădejdea, dincolo de puţinătatea vârstei şi nedeplinătatea mea duhovnicească. Însoţit de aceste trăiri, stau şi eu azi înaintea lui Dumnezeu şi Îi spun: „Iată-mă, Doamne!”, „fă cu mine semn spre bine, vas ales în care Tu să Te odihneşti şi iconom al Tău în mijlocul poporului care Îţi stă înainte”.
Îl iau drept model şi protector în slujirea mea arhierească pe Sfântul Nicolae Velimirovici, care mi-a fost şi până acum dascăl în formarea mea pastorală. Cu o educaţie teologică, dar şi laică, desăvârşită, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu ca un nou „gură de aur”, a slujit cu belşug de dragoste frăţească şi s-a rugat cu inimă de părinte pentru păstoriţii săi. „Doamne, miluieşte-mă pe mine păcătosul şi lumea Ta”. Cele trei direcţii îmi doresc să fie şi coordonatele misiunii mele pastorale atât cât îmi va fi în putinţă.
Îi mulţumesc „Dumnezeului Părinţilor noştri”, care m-a scos din casa părintească şi m-a aşezat în Sfântul Său altar. Vin de pe Valea Arieşului, ca un reprezentant al moţilor vrednici de acum şi de oarecând. Dumnezeu m-a adus la viaţă într-o familie sacerdotală.
M-am trezit înaintea icoanei, odihnindu-mă în altarul bisericuţei de lemn de pe deal din satul de munte Sartăş. Tatăl meu, preotul Ioan, m-a învăţat alfabetul credinţei şi m-a împrietenit cu Dumnezeu, iar mama mea, dăscăliţa Elena-Mărioara, m-a introdus în tainele lumii, dar, mai ales, în cele ale bunei cuviinţe.
I-aş aşeza bucuros pe părinţii mei în proximitatea icoanelor sfinţilor pentru tot ceea ce au aşezat în mine şi în credincioşii de acasă, din satul nostru. Apoi, le-aş dori tuturor să aibă fraţi aşa cum este fratele meu Marius. M-am bucurat şi mă bucur de dragostea, echilibrul şi căldura sufletească pe care mi le oferă cu generozitate, alături de soţia şi băieţelul lor.
Familiei mele se adaugă şi familia mai mare a parohiei în care m-am născut. Am avut o copilărie aşezată, în mijlocul unor oameni frumoşi, cărora le sunt recunoscător cu prisosinţă. Cei mai mulţi sunt în viaţă, însă unii au plecat în eternitate. Un gând special se îndreaptă sus, către Tanti Felicia, „cel mai iubitor dintre pământeni”, către cantorul Andraşiu, dar şi către mulţi alţii.
Mă gândesc apoi cu evlavie la dascălii, dar şi la colegii mei din localitatea natală, de la Seminarul Teologic din Alba Iulia, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, dar şi la cei din străinătate, de la Institutul Ecumenic de la Bossey şi Universitatea din Padova. De asemenea îmi manifest recunoştinţa faţă de părinţii mei duhovnici, Preotul Ioan Ciungu şi Arhimandritul Teofil Tia, dar şi faţă de PS Părinte Teofil, sfătuitor şi părinte la ceas de seară, mereu de gardă în faţa căutărilor şi frământărilor mele. În tot acest parcurs l-am simţit pe Dumnezeu purtând grijă de mine şi scoţându-mi înainte oameni potriviţi.
M-am simţit mereu un privilegiat alături de colegii de serviciu de la Centrul Eparhial şi de la Facultatea de Teologie, cărora le făgăduiesc colaborare în continuare în spirit de colegialitate. Un cuvânt special îl adresez studenţilor mei, cu care am încercat în toţi aceşti ani să studiem Teologia sub chipul prieteniei evanghelice – „Voi sunteţi prietenii mei… v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15, 14-15). Lor le datorez mult în formarea mea profesională şi duhovnicească. Şi îi adaug aici şi pe toţi fiii mei duhovniceşti. Pe principiul „ucenicul îşi naşte duhovnicul” aşa m-am născut şi am crescut şi eu, iar calitatea de părinte socotesc că este cea mai înaltă slujire în această lume.
De la cer până la pământ mulţumesc acum IPS Mitropolit Andrei. ÎPS Sale îi datorez toată formarea mea intelectuală, pastorală, dar şi duhovnicească. Au trecut peste 20 de ani de când am intrat sub oblăduirea Sa. A avut încredere în mine de la început şi, mai ales, răbdare cu tinereţile şi nedesăvârşirile mele. Pentru mine a fost omul-instituţie care m-a fascinat, pe care l-am admirat şi pe care l-am slujit.
Atât cât îmi va sta în putere şi de acum înainte voi încerca să îmi desfăşor activitatea în deplină ascultare şi comuniune cu IPS Sa, să-l odihnesc lucrând spre zidirea poporului lui Dumnezeu din Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului.
Îi sunt recunoscător cu evlavie PS Vasile, bunul păstor care m-a îmbrăţişat din primul moment în care am păşit în această curte. Chipul său părintesc, care îi primeşte pe toţi fără să îi judece, îmi va fi icoană care să mă inspire în toată lucrarea mea pastorală.
Mulţumesc IPS Părinte Irineu al Alba Iuliei, PS Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, PS Visarion al Tulcii, PS Petroniu al Sălajului, PS Gurie al Devei şi Hunedoarei, PS Macarie al Europei de Nord, PS Timotei, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, PS Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, naşul meu de călugărie, care mi-au conferit harul arhieriei. Calde mulţumiri oficialităţilor prezente cu care voi încerca o bună colaborare.
Un gând special se îndreaptă către fraţii preoţi şi monahi prezenţi la slujba de hirotonie, dar şi către toţi cei din eparhie. Le făgăduiesc tuturor că mă voi strădui să le fiu părinte, atunci când e nevoie de îmbrăţişare şi îndreptare; frate, atunci când e de lucrat împreună umăr la umăr; şi prieten, atunci când e nevoie de părtăşie sinceră.
Şi acum mă adresez credincioşilor noştri din cele două judeţe. Vă mărturisesc că, în toată această perioadă, m-am simţit copleşit de atâta dragoste venită dinspre dumneavoastră. Lucrarea pastorală va însemna misiunea mea de căpătâi de acum încolo. Mă voi strădui să o fac bine, atât cât voi putea, având încredinţarea că „harul pe cele neputincioase le vindecă”. Un loc special îl voi dedica tinerilor, socotind că tinereţea mea este un dar de la Dumnezeu tocmai pentru o bună lucrare cu şi pentru ei. Îmi doresc mult să fiu prietenul vostru şi mă voi osteni din răsputeri pentru acest lucru.
Mulţumesc tuturor celor care aţi participat la această celebrare luminoasă, din eparhia noastră, de pe Valea Arieşului sau din alte părţi, şi îl rog pe Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă binecuvânteze pe fiecare în parte. Având conştiinţa că sunt însoţit şi ocrotit de Sfinţii Cuvioşi Benedict de Nursia şi Isaac Sirul, pornesc la drum cu nădejde, cerându-vă frăţiilor voastre, tuturor, rugăciunea pentru mine.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 677, Ultimul acces: 2026-06-24 03:11:30

Timp total: 0.07s...

[]:1