Cardinalul Gianfranco Ravasi la consacrarea ÎPS Gergely Kovács[2020-02-22]Consacrarea noului cap al Arhidiecezei de Alba Iulia, în persoana Mons. dr. Kovács Gergely, s-a bucurat de prezenţa Cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, care de altfel a fost şi consacrator şi predicator. Prezenţa înaltului oaspete se explică prin anii de colaborare dintre cei doi în dicasterul pontifical amintit, Mons. Gergely lucrând acolo din 2017 şi până recent.În predica de la Liturghia de astăzi, 22 februarie 2020, Cardinalul a căutat să unească trei fire: „meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu, istoria acestei vechi comunităţi bisericeşti şi povestea noului său păstor”. Legat de Biblie a evocat episodul cu Isus în sinagoga din Nazaret, citând şi comentând din Isaia. „Mons. Gergely, alegând ca primă lectură cuvintele profetului Isaia, a voit – pe urmele lui Cristos – să îşi asume acelaşi program pentru propriul minister şi pentru Biserica din Alba-Iulia. El a fost personal martorul unei transformări radicale petrecute în ţara voastră, care a străbătut pustietatea neroditoare şi întunecată a unui regim ce sufoca libertatea umană şi spirituală”, a spus Cardinalul, amintind şi de „turnura din 1989 şi ulterioara deschidere a frontierelor”, care i-a permis să îşi facă studiile la Roma, teologice şi juridice. „Venind din ţinuturi îndepărtate, a păşit în oraşul Apostolului Petru. De aceea a vrut să îşi înceapă slujirea episcopală încredinţată de Papa Francisc tocmai în sărbătoarea catedrei Sfântului Petru. Părintele Gergely a trăit mulţi ani la umbra cupolei Bazilicii Sfântul Petru. S-a rugat de atâtea ori în faţa ‘impunătoarei catedre a Sfântului Petru’, pe care celebrul sculptor şi arhitect Gian Lorenzo Bernini a aşezat-o în centrul Bazilicii vaticane: este un tron, care ascunde înăuntrul său, conform legendei, scaunul mai simplu, cioplit din lemn, al lui Petru. Acest simbol al magisteriului papal este susţinut de patru mari Părinţi: doi din Biserica occidentală (Ambroziu şi Augustin) şi doi din Biserica răsăriteană (Atanasiu şi Ioan Gură de Aur).” „Părintele Kovács Gergely a trăit timp îndelungat lângă stânca lui Petru, vie şi azi, în succesorii acestuia, cunoscându-i şi servindu-i mai întâi pe Sfântul Ioan Paul al II-lea, apoi pe Benedict al XVI-lea, iar la urmă pe Papa Francisc, experimentând ‘catolicismul’, în sensul a ceea ce exprimă acest cuvânt de origine grecească, adică universalitatea Bisericii, în întreaga sa vitalitate şi bogăţie. Acum el face drumul de întoarcere pe meleagurile natale, aducând cu sine acest spirit deschis către orizonturile planetei, aducându-şi aminte de chemarea Celui Înviat: ‘Mergeţi de faceţi ucenici din toate neamurile’ (Mt 28,19).” „Iată, în fine, după Nazaret şi Roma, cel de-al treilea şi ultim semn, şi anume acela al oraşului vostru, Alba Iulia, moştenitor al vechii Biserici din Transilvania, fondată în anul 1009. Sub bolţile minunatului interior gotic al Catedralei voastre, adevărat sanctuar al marilor familii maghiare ce au aici mormintele din veacul al XV-lea, au răsunat mai devreme cuvintele primei epistole a lui Petru. Acestea se îndreaptă în mod fericit către Episcopul Gergely, deoarece sunt pe de-a-ntregul pătrunse de simbolul pastoral: ‘Păstoriţi turma lui Dumnezeu [care v-a fost încredinţată], supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie… făcându-vă modele pentru turmă.’ (1 Pt 5,2-3) Aceste cuvinte au fost introduse de psalmul plin de blândeţe despre păstorul cel bun: ‘Domnul e păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic… pentru că tu eşti cu mine’.” „Părintele Kovács vine acum în mijlocul turmei de credincioşi, aducând cu sine acea experienţă a universalităţii pe care am evocat-o, dar şi aceea a propriei origini de natură ecumenică, dat fiind că provine dintr-o familie mixtă ca apartenenţă confesională. Din anul 1997 a lucrat în Consiliul pontifical pentru cultură, având ocazia să cunoască provocările pe care le lansează vieţii creştine societatea de azi; a întâlnit Bisericile tinere din Asia, Africa şi America, prin vizitele episcopilor acestora la Roma; a experimentat necesitatea integrării în noua cultură digitală; prin coordonarea Centrelor culturale catolice a dezvoltat o sinteză fecundă între Evanghelie şi întrebările, respectiv aşteptările timpului nostru.” „Cu această bogată experienţă, se află acum aici spre a fi păstor printre voi. Eu care, ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, i-am fost până acum superior şi care acum îmi impun asupră-i mâinile – împreună cu predecesorul său, Mons. Jakubinyi György şi ceilalţi Episcopi împreună-consacratori – hirotonindu-l întru ministerul episcopal, îl încredinţez dragostei voastre, cu speranţa că îl veţi primi şi veţi merge împreună mai departe, pe urmele ‘Păstorului Suprem’- aşa cum îl numeşte Sf. Petru pe Cristos în epistola sa. Tocmai în numele lui Cristos şi-a ales Mons. Kovács ca motto: Per ipsum, cum ipso et in ipso, ‘Prin Cristos, cu Cristos, şi în Cristos’, deoarece ‘Isus Cristos – cel de ieri şi de astăzi – este acelaşi în veci’ (Evrei 13,8).” (după textul original al predicii, furnizat de pr. Veres Stelian; foto: RomKat.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 737, Ultimul acces: 2026-06-24 15:04:36
|
Timp total: 0.08s...
[]:1