Episcopul Ignatie: Dacă ești un om cu adevărat virtuos, întotdeauna îl pui în valoare pe cel de lângă tine[2020-02-10]de Iulian DumitrașcuEpiscopul Ignatie a realizat în 9 februarie o evaluare duhovnicească a celor două persoane centrale menționate în Evanghelia duminicală, vameșul și fariseul. Dacă esti un om cu adevărat virtuos, întotdeauna îl pui în valoare pe cel de lângă tine, nu îl desconsideri. Virtuțile pe care le-a inșirat acest fariseu, ca într-un vernisaj, erau virtuți făcute la suprafață, a spus Preasfinția Sa cu privire la atitudinea fariseului. În ceea ce-l privește pe vameș, Episcopul Hușilor i-a admirat capacitatea acestuia de a-și recunoaște păcatele și de a-I mărturisi lui Dumnezeu că nu merită să vadă cerul. Fariseul, până într-un anume punct, a fost un om destul de corect. Spunea că postește, că nu este hoț, că nu este desfrânat. Până în acest punct al mărturisirii, era corect, cinstit, nu făcea nimic din ceea ce, probabil, intuia că făcea vameșul, care stătea smerit, în spate. El păcătuiește când se laudă cu propriile virtuți, plasându-se într-o zonă de superioritate, a spus ierarhul în timpul Sfintei Liturghii oficiate în biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Bilbor, județul Harghita. Alături de Preasfinția Sa, a liturghisit și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Pornind de la mesajul biblic, Părintele Episcop a prezentat riscurile imitării atitudinii fariseului în comunicarea prin intermediul rețelelor de socializare. Mesajul central al acestei parabole este să nu ne înălțăm pe noi înșine, să nu ne punem mereu în valoare, cât de grozavi suntem. Aceasta este ispita secolului în care trăim. Dacă vă uitați pe rețelele de socializare, toate sunt gândite în așa manieră încât să umfle egoul nostru, părerea noastră de sine, să ne preocupe tot timpul cum să ne livrăm celorlalți, Ne transformăm, pe aceste rețele, într-o marfă pe care trebuie să o ambalăm cât mai bine, a atras atenția Episcopul Ignatie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 810, Ultimul acces: 2026-07-28 07:30:28
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1