Crosul pentru Viaţă: Ultimele zile de preţ redus pentru înscriere - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Crosul pentru Viaţă: Ultimele zile de preţ redus pentru înscriere

[2020-01-29]
de Sorin Ioniţe

Până vineri, 31 ianuarie, inclusiv înscrierile la Crosul pentru Viaţă din data de 14 martie se fac cu preţ redus, anunţă organizatorii.
În ianuarie taxa este 70 RON, urmând ca în februarie să crească la 80, iar în martie la 100 RON.
Totodată, membrii aceleiaşi familii au reducere 50%, în afară de primul membru care se înscrie, a explicat Eliza Maria Cloţea, Preşedintele „Studenţi pentru Viaţă”.
Fondurile colectate au, ca de obicei, destinaţie caritabilă. Vor fi folosite de Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa” pentru sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină.
Anul trecut au participat la Crosul pentru Viaţă peste 700 de persoane. Până în prezent la ediţia 2020 (a şasea) sunt înscrise peste 200 de persoane.
Organizatorii crosului sunt totodată în căutare de voluntari şi invită pe oricine doreşte să se alăture unui eveniment sportiv de calitate înaltă pentru a întâlni oameni cu aceeaşi pasiune şi, totodată, pentru a face o faptă bună.
Vezi detalii despre înscrieri ca voluntar sau participant pe site-ul oficial al Crosului pentru Viaţă.
Sursă foto: Crosul pentru Viaţă
Pentru cele mai proaspete informaţii din lumea ortodoxă urmăreşte @AgentiaBasilica pe Twitter!

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1051, Ultimul acces: 2026-10-20 13:24:49