Mijloacele de întărire a familiei creştine propuse de Mitropolitul Andrei[2020-01-27]de Mihail Mere-AlbeÎn Duminica lui Zaheu vameşul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a propus trei mijloace de întărire a familiei creştine: rugăciunea, participarea la Sf. Liturghie şi comuniunea. Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Parohia Gherla III, cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, informează site-ul eparhial. „Primul mijloc de întărire a familiei creştine este rugăciunea. Rugăciunea de dimineaţa şi de seara, o cât de scurtă rugăciune, dacă o fac împreună toţi ai casei, se crează o comuniune”. Al doilea mijloc de întărire a familiei menţionat de Înaltpreasfinţia Sa este participarea la Sfânta Liturghie. „Nu numai bunicul sau bunica, ci şi mama, tata şi copiii, toţi împreună să meargă la Sfânta Liturghie. Atunci când ne uităm bine peste participanţii de la slujbă, vom observa că foarte mulţi dintre cei tineri lipsesc, ori întărirea familiilor s-ar face prin participarea la Sfânta Liturghie, care este ospăţul credinţei”. Cel de-al treilea mijloc „ar fi acela ca bucuriile pe care le îngăduie Dumnezeu pe acest pământ să fie gustate împreună de soţul, soţia şi copiii. Această comuniune întăreşte familia creştină”. După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncul Radu-Mihail, cel de-al doilea copil al protopopului Paul Iulian Isip, parohul bisericii. Construcţia bisericii noi a Parohiei Gherla III, unicată în arhitectura eclesiastică din România, a început în anul 1992, fiind sfinţită în 2014. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1004, Ultimul acces: 2026-10-23 14:53:48
|
Timp total: 0.04s...
[]:1