Avem nevoie permanent să ne spălăm ochii cu apa binecuvântată a Duhului Sfânt – Episcopul Macarie[2020-01-27]de Iulian DumitraşcuEpiscopul Macarie al Europei de Nord a explicat duminică de ce creştinii au nevoie în viaţa lor de „apa binecuvântată a Duhului Sfânt”. Ierarhul a explicat acest lucru în timpul vizitei efectuate în comunitatea românească „Sfinţii Cuvioşi Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul” din fiordul norvegian Haugesund. Acolo, în timpul Sfintei Liturghii le-a relatat credincioşilor o întâmplare din viaţa Sfântului Cuvios Macarie cel Mare, menţionată în Istoria lausiacă a lui Paladie. „Un oarecare bărbat egiptean, îndrăgostindu-se de o femeie, căsătorită cu altul, şi neputând-o atrage, a recurs la un vrăjitor, spunându-i: Fă-o să mă iubească, sau fă ceva ca să se despartă de bărbatul ei. Şi primind vrăjitorul un preţ îndestulător, s-a folosit de mijloacele lui vrăjitoreşti şi a făcut-o să ia chipul unui cal”. „… Deci a răspuns Sfântul Macarie fraţilor, spunându-le: Sunteţi cai voi, care aveţi ochi de cai. Căci aceea este femeie, care n-a fost preschimbată decât pentru ochii celor amăgiţi. Şi a binecuvântat apa şi a vărsat-o peste trupul ei, începând de la cap, însoţind fapta aceasta cu rugăciunea. Şi îndată a făcut-o să se arate tuturor ca femeie”. Pornind de la această pildă, Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioşi să facă o analiză: „Cât trăim în realitate şi cât trăim în propriile noastre amăgiri? Aceasta este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem din ce în ce mai insistent, cu sinceritate, înaintea lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa. Procesul prin care ne păstrăm în realitate şi nu ne lăsăm „scufundaţi în amăgire”, se desăvârşeşte în Taina Pocăinţei şi prin participarea la Sfânta Liturghie, a adăugat ierarhul. După Sfânta Liturghie, ierarhul a botezat o fetiţă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1039, Ultimul acces: 2026-10-20 19:38:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1