Membrii echipajului SMURD care s-a prăbuşit la Iaşi au fost pomeniţi la 14 ani de la tragedie[2020-01-10]de Iulian DumitraşcuMembrii echipajului SMURD care s-a prăbuşit acum 14 ani la Iaşi au fost pomeniţi joi în apropierea Aeroportului Iaşi, informează Mediafax. La troiţa ridicată în memoria primului echipaj SMURD Iaşi a avut loc o slujbă de pomenire şi au fost depuse coroane de flori. „Acum ne aducem aminte cu pioşenie de jertfa celor care au căzut în anul 2006 şi bineînţeles recunoaştem jertfa lor deosebită în slujba semenilor. Ne dorim cu toţii ca amintirea lor să rămână veşnic vie şi ne vom aduce de fiecare dată aminte de acest sacrificiu suprem pe care ei l-au făcut în împlinirea datoriei pe care o au zi de zi”, a spus Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi. „Am reuşit împreună să aducem un omagiu eroilor noştri, acei eroi care au făcut sacrificiul suprem pentru semenii lor şi care acum zboară şi îmi place mult să cred că îşi continuă zborul nu cu aripi de oţel, ci cu aripi de îngeri”, a declarat, la rândul său, cdor. Ionuţ Şonea, comandantul Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi. La comemorare au participat cei care duc mai departe munca celor două echipaje care au murit pe 9 ianuarie 2006 şi pe 6 iunie 2016, pentru ca alţe persoane să trăiască. Echipa de la Iaşi, formată din cadre medicale a SMURD şi piloţi ai Unităţii Speciale de Aviaţie, este singura din ţară care a pierdut două echipaje în accidente aviatice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1338, Ultimul acces: 2026-06-24 14:59:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1