Guvernul bulgar sprijină lucrările de reparație efectuate la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos[2019-12-30]de Mihail Mere-AlbeGuvernul bulgar a alocat peste 1 milion de dolari pentru Mănăstirea Zografu din Muntele Athos, informează brn.bg. Suma de 1.317.000 de dolari este destinată reconstrucției și reparației părții de est a așezământului monahal, construită în urmă cu 200 de ani. Actualmente această parte este nelocuită și necesită intervenții din cauza stadiului avansat de degradare. Acolo, Sfântul Paisie de la Hilandar, autorul lucrării Istoria slavo-bulgară și-a scris faimoasă operă. Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a afirmat în luna noiembrie cu ocazia unei vizite în Sfântul Munte că așezământul monahal este unul dintre cele mai luminoase și mai importante centre spirituale ale poporului bulgar, nu numai datorită manuscriselor, icoanelor și artefactelor neprețuite păstrate, ci și pentru că a apărat credința, spiritualitatea, memoria și limba bulgară de mai bine de o mie de ani. Mănăstirea Zografu Așezământul monahal a fost înființat în secolul al X-lea în vremea împăratului Leon al VI-lea cel înțelept. Tradiția este confirmată de primul tipicon al Sfântului Munte (970), unde apare și semnătura starețului Mănăstirii Zografu. Cel mai cunoscut ctitor român al mănăstirii Zografu a fost Sfântul Ștefan cel Mare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 813, Ultimul acces: 2026-07-24 19:22:41
|
Timp total: 0.05s...
[]:1