Slujbă de noapte în cinstea Ocrotitoarei Iaşilor[2019-10-14]de Sorin IoniţeCatedrala Mitropolitană din Iaşi a fost arhiplină în noaptea dintre 13 şi 14 octombrie 2019 – pelerinii veniţi din întreaga ţară au participat la momentele religioase oficiate cu ocazia celebrării Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. PS Calinic Botoşăneanul şi soborul slujitor la slujba de priveghere. ©Doxologia / Silviu Cluci Slujba Vecerniei şi a Utreniei au fost oficiate de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. PS Damaschin Dorneanul oficiază Slujba Litiei. ©Doxologia / Silviu Cluci A urmat Sfânta Liturghie, săvârşită de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. PS Calinic Botoşăneanul oficiază Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. ©Doxologia / Silviu Cluci Lăcaşul a devenit neîncăpător pentru pelerinii adunaţi în zona Ansamblului Mitropolitan să participe la sfintele slujbe arhiereşti. Credincioşii ieşeni dar şi pelerini din toată ţara au participat la sfintele slujbe de la Mitropolie. Peste 90.000 de credincioşi s-au închinat la sfintele moaşte aşezate pe baldachinul din zona Catedralei. Catedrala Mitropolitană din Iaşi plină în noaptea de 13 spre 14 octombrie. ©Doxologia / Silviu Cluci Răpunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iaşi şi de Corul Mitropolitan „Chivotul”. Luni dimineaţă, 20 de ierarhi vor oficia Sfânta Liturghie, începând cu ora 09:30 pe podiumul amenajat în curtea Ansamblului Mitropolitan. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 655, Ultimul acces: 2026-09-22 14:36:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1