Ordinul „Donum sacrum unitatis” a fost oferit fostului protopop de Târnăveni - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ordinul „Donum sacrum unitatis” a fost oferit fostului protopop de Târnăveni

[2019-01-29]
de Gheorghe Anghel

Arhiepiscopul Alba Iuliei a oferit duminică părintelui Partenie Pop, protopop al Târnăveniului între anii 1994-2012, Ordinul Donum Sacrum Unitatis, în semn de recunoștință și aleasă prețuire pentru slujirea jertfelnică și truda depusă în ogorul Bisericii lui Hristos vreme de peste patru decenii.
Conferirea ordinului a avut loc imediat după Sfânta Liturghie oficiată în parohia Târnăveni I, informează Arhiepiscopia Alba Iuliei.
Ordinul „Donum sacrum unitatis” a fost înființat anul trecut și este acordat celor care prin activitatea lor au promovat unitatea de credință și de neam și valorile spirituale naționale ale poporului român.
Omilia duminicală
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit în omilia sa despre responsabilitatea creștinilor, care sunt „lumina lumii și sarea pământului”.
„Dacă suntem deosebiți de lumea în mijlocul căreia trăim, în același fel în care Hristos era diferit de lume, noi, creștinii, avem influență în lume pentru că ieșim în relief printr-o bună conduită, pentru că ne conturăm distinct, pentru că trăim moralitatea Fericirilor, pentru că valorile noastre sunt radical diferite de cele ale celor necredincioși”, a spus părintele episcop.
Biserica Sf. Gheorghe
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Târnăveni I a fost construită între anii 1927-1938.
Stilul arhitectural al locașului este brâncovenesc, edificiul fiind prevăzut cu o cupolă centrală și două turnuri situate deasupra pronaosului.
Locașul de cult, de la a cărui târnosire se împlinesc 80 de ani, reprezintă ctitoria vrednicului de pomenire, protopopul Gheorghe Oprean – una dintre personalitățile ecleziastice marcante a Târnăveniului –, care a militat fără pentru apărarea credinței strămoșești și păstrarea identității naționale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1175, Ultimul acces: 2026-09-19 09:59:55