Programul SRUC 2019 la Iași[2019-01-09]Catedrala romano-catolică din IașiDe peste o sută de ani, începând din 1908, când Paul Wattson a dat naștere acestei inițiative, în toată lumea creștină, în perioada 18-25 ianuarie se celebrează Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Dieceza de Iași cunoaște o lungă și bogată tradiție în acest sens; aceste celebrări sunt încurajate în toate comunitățile parohiale. În acest sens, Editura Presa Bună a realizat și a distribuit broșura cu textele liturgice pentru celebrarea acestei octave de rugăciuni. Pe raza municipiului Iași, scrie pr. Cornel Cadar pe Ercis.ro, în acest an a fost propus un program în diferite biserici parohiale și capele mănăstirești. În fiecare seară, creștinii se vor ruga pentru unitate, vor cânta și vor medita textele sfinte. Chiar dacă aceste celebrări vor avea loc în mod expres doar în opt locuri, toate celelalte comunități sunt chemate ca în fiecare zi să înalțe rugăciuni pentru unitatea creștinilor și să propună la sfintele Liturghii intenții pentru a se împlini dorința Mântuitorului ca toți să fie una. Preasfințitul Petru Gherghel, care are ca deviză Ut omnes unum sint (Ca toți să fie una), propune pentru orașul Iași programul de mai jos. Rectorii seminariilor, parohii sau responsabilii caselor călugărești vor organiza ora de rugăciune și vor căuta un preot care să prezinte cuvântul de învățătură, pornind de la textele propuse pentru acest an. Tema rugăciunii pentru unitatea creștinilor de anul acesta este constituită dintr-un verset luat din Cartea Deuteronomului: Dreptatea, numai dreptatea să o cauți (Dt 16,20). Programul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor în bisericile și capelele romano-catolice din Iași 18-25 ianuarie 2019 Celebrările au loc în fiecare zi la ora 17.00. Ziua I, vineri, 18 ianuarie: Deschiderea Octavei de rugăciune Capela Institutului Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif, Iași (Copou, Str. Văscăuțeanu, 6) Ziua a II-a, sâmbătă, 19 ianuarie: Capela Surorilor Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe (Plopii fără Soț, 7) Ziua a III-a, duminică, 20 ianuarie: Capela Surorilor Providenței (Bucium, Șoseaua Bârnova, 2) Ziua a IV-a, luni, 21 ianuarie: Capela Mănăstirii Don Orione, Iași (Păcurari, Str. Rediu, 21-C) Ziua a V-a, marți, 22 ianuarie: Biserica Sfântul Anton de Padova, Iași (Cartier Alexandru cel Bun, Str. Tabacului, 2) Ziua a VI-a, miercuri, 23 ianuarie: Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus Iași (Cartier Nicolina, Șoseaua Nicolina, 6,) Ziua a VII-a, joi, 24 ianuarie: Capela Fraților Școlilor Creștine (Tărași, Str. Aeroportului, 1) Ziua a VIII-a, vineri, 25 ianuarie: Încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor Catedrala episcopală Sfânta Fecioară Maria, Regină, Iași (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26) Responsabili cu programul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor sunt: pr. Paul Budău, responsabil al Oficiului pentru Ecumenism al Episcopiei Romano-Catolice Iași (tel. 0763/355.216; email: preoti.amdis@gmail.com) pr. Cristian Diac, consilier al Episcopiei Romano-Catolice Iași (tel. 0740/218261; email: christianusdiac@gmail.com) Rectorul Institutului, părinții parohi și superiorii caselor călugărești vor organiza și celebrarea și cuvântul de învățătură. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1402, Ultimul acces: 2026-06-02 08:50:07
|
Timp total: 0,39s...
[]:1