Festivalul Voluntarilor Caritas Moldova la a X-a ediţie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Festivalul Voluntarilor Caritas Moldova la a X-a ediţie

[2018-12-28]
Aproximativ 100 de voluntari activi, plini de iniţiativă şi entuziasm, s-au adunat pe 22 decembrie să celebreze ediţia a X-a a Festivalului Voluntarilor Caritas Moldova. La acest eveniment au fost invitaţi cei mai activi membri ai „YOUNG Caritas Moldova” din întreaga ţară.

Festivalul a început cu o binecuvântarea solemnă la Catedrala romano-catolică „Providenţa Divină” din capitala Republicii Moldova. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfinţitul Anton Coşa, Episcop de Chişinău, împreună cu alţi preoţi ai Diecezei de Chişinău. După Sfânta Liturghie, Excelenţa Sa Anton Coşa a binecuvântat activitatea voluntarilor, adresându-le un discurs călduros de bun venit. Totodată preşedintele Fundaţiei de Binefacere Caritas Moldova, Edward Lucaci a transmis un mesaj de felicitare şi apreciere.
Pe parcursul evenimentului, voluntarii Young Caritas au fost implicaţi în diverse activităţi. Aceştia au făcut o retrospectivă a anului ce se încheie, şi-au etalat talentele şi au participat la ateliere în care au discutat diferite teme, cum ar fi: Religia în societatea actuală; Perspectivele de viitor ale persoanelor din familii social-vulnerabile; Implicarea tinerilor în procesele decizionale; Drepturile copiilor; Cum lucrează Young Caritas Moldova în diferite regiuni ale ţării; Voluntariat – perspective şi oportunităţi.
Recunoştinţa muncii voluntarilor a fost apreciată prin premii şi diplome acordate grupurilor active de voluntari din reţeaua Caritas Moldova. La sfârşitul festivalului, directorul Caritas Moldova, Andrei Bolocan, a declarat că se simte mândru să vadă atâţia tineri, băieţi şi fete, călăuziţi de aceleaşi idei, care s-au adunat pentru a discuta dificultăţile întâmpinate şi pentru a face schimb un de experienţă, şi că le mulţumeşte fiecăruia în parte pentru munca semnificativă depusă în sprijinul persoanelor social-vulnerabile.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1059, Ultimul acces: 2026-09-23 09:27:44