Prima Academie pentru familii şi-a încheiat parcursul formativ[2018-12-10]în Bazilica Maria RadnaÎn ultimii doi ani, în Dieceza Romano-Catolică de Timişoara, surorile mariane de Schönstatt au organizat cursuri în cadrul unei Academii pentru familii, care a avut ca scop pregătirea acestora ca „traineri” pentru alte familii. Această pregătire s-a încheiat cu un examen final, care a avut loc în perioada 12-14 octombrie a.c. Sâmbătă, la Maria Radna, în data de 8 decembrie 2018, în sărbătoarea Imaculatei Concepţiuni (Neprihănitei Zămisliri) E.S. Iosif Csaba Pál, Episcopul Diecezei de Timişoara, a înmânat personal diplomele familiilor care au absolvit această perioadă de formare. Împreună cu diplomele le-a acordat şi binecuvântarea sa celor şapte familii care au terminat această primă Academie pentru familii. Pregătirea a fost realizată de sora mariană de Schönstatt sr. M. Böbe Tari, împreună cu familii ale Academiei similare din Ungaria. La eveniment de la Maria Radna familiile au sosit însoţite de parohii lor, care au celebrat împreună cu Episcopul Diecezei o Sf. Liturghie solemnă. La finalul Liturghiei Excelenţa Sa a înmânat cuplurilor diplome, împreună cu binecuvântarea sa de Păstor al acestei episcopii, mulţumind totodată în primul rând familiilor pentru participarea lor la curs, dar şi surorii formatoare pentru munca depusă în serviciul familiilor catolice, creştine. (pr. Váncsa Csaba pentru Dieceza de Timişoara, care a oferit şi fotografiile) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1029, Ultimul acces: 2026-09-22 12:33:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1