Jubileul de 25 de ani de Preoţie al pr. Veniamin Pălie[2018-11-27]25 de ani de preoţieDuminică, 25 noiembrie, în solemnitatea „Cristos Rege”, pr. Veniamin Pălie, paroh de Reşiţa I – „Maria Zăpezii” şi decan de Caraş a sărbătorit 25 ani de slujire preoţească. Sf. Liturghia de sărbătoare, celebrată la ora 17:00 în biserica „Maria Zăpezii” din Reşiţa, a văzut reuniţi invitaţi din numeroase localităţi, preoţi şi laici, rude şi prieteni ai sărbătoritului, alături de comunitatea parohială „Maria Zăpezii” din Reşiţa. Episcopul diecezei noastre, Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál a rostit predica la această Sf. Liturghie jubiliară, vorbind, printre altele, despre spiritul slujirii, despre spiritul de familie, pe care preotul jubiliar a căutat şi caută să îl trăiască, să îl construiască în comunităţile în care bunul Dumnezeu l-a chemat spre păstorire. Sf. Liturghie a fost animată de patru coruri, respectiv grupuri muzicale: corul „Laudate Dominum” al parohiei Timişoara IV Iosefin şi cvartetul alcătuit din membrii familiei Dumitresc din parohia Timişoara II Fabric – biserica Millennium, precum şi corul „Harmonia sacra” al adulţilor şi corul „Fiamma” al tinerilor din parohia Maria Zăpezii din Reşiţa I. După Sfânta Liturghie, în cadrul unei serate, corurile au avut ocazia unui moment de comuniune, în care, pe rând, să poată da mărturie despre modul în care slujesc prin muzica lor. Mărturiile şi cântecele lor au adus bucurie tuturor celor prezenţi şi, înainte de toate, sărbătoritului zilei, preotului jubiliar, pr. Veniamin Pălie. (text: Christine Surdu; foto: Corina Bouda-Gruia) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 5841, Ultimul acces: 2026-09-22 22:58:49
|
Timp total: 0.05s...
[]:1